ELECTORALA 2025 // „Construim Viitorul Acasă” – sloganul PSDE în campania electorală

Partidul Social Democrat European s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, cu sloganul „Construim Viitorul Acasă”. La evenimentul care s-a desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău au participat peste o mie de membri și simpatizanți ai partidului din întreaga Republică Moldova, potrivit unui comunicat al formațiunii.
Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, a promis cetățenilor investiții în dezvoltarea țării, un trai decent acasă și o viziune clară pentru generațiile viitoare. De asemenea, acesta s-a arătat sigur de faptul că PSDE „va accede în Parlament” și că echipa sa este „pregătită să preia guvernarea”.
De asemenea, Ulianovschi a subliniat profesionalismul echipei care include experți din diverse domenii, cum ar fi economia, agricultura, educația, sănătatea, protecția socială, administrația publică locală și diaspora.
Programul electoral al PSDE promite un salariu mediu pe economie de 20.000 de lei și o pensie minimă de 5.000 de lei. Partidul mai promite crearea a 10.000 de locuri de muncă bine plătite, acordarea de credite cu o dobândă de doar 2%, și eliminarea controalelor de stat pentru antreprenori în primii trei ani de activitate.
Precizăm că PSDE ar putea ocupa poziția cu numărul 8 în buletinul de vot.
Lista electorală a Partidul Social Democrat European
Campania electorală pentru alegerile parlamentare va dura până pe 26 septembrie.
Până în prezent, la scrutin au fost înregistrați 21 de concurenți electorali: patru blocuri, 13 partide și patru candidați independenți:
Partidul Acțiune și Solidaritate
Partidul „Democrația Acasă”
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
Candidatul independent Andrei Năstase
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
Candidata independentă Olesea Stamate
Partidul Național Moldovenesc
Partidul Social Democrat European
Partidul Mișcarea Respect Moldova
Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”
Blocul Electoral „Alternativa”
Blocul Electoral „Împreună”
Partidul Liga Orașelor și Comunelor
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
Candidata independentă Victoria Sanduța
Partidul Alianța „Moldovenii”
Partidul Liberal
Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii”
Partidul „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”
Tatiana Crețu
Partidul „Partidul Nostru”
CITIȚI ȘI: