ELECTORALA 2025 // Ministerul Justiției cere în instanță limitarea activității Partidului „Inima Moldovei”

Ministerul Justiției a depus vineri, 19 septembrie, la Curtea de Apel Centru, cererea de chemare în judecată împotriva Partidul Republican „Inima Moldovei”, prin care se solicită limitarea activității formațiunii pe un termen de 12 luni, inclusiv pe perioada examinării cererii în fond.
Acțiunea în instanță are loc în urma unei notificări recepționate din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a sesizat Ministerul Justiției despre „elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican ”Inima Moldovei””.
„Ministerul Justiției a solicitat în instanță admiterea cererii de chemare în judecată, limitarea activității partidului pe un termen de 12 luni și aplicarea măsurii asiguratorii sub formă de limitare a activității partidului pe perioada examinării cauzei, până la pronunțarea în fond”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Comisia Electorală Centrală a decis, pe 17 septembrie, inițierea unui control complex asupra finanțării activității Partidului „Inima Moldovei”, precum și a Blocului Patriotic din care face parte, în baza unor semnalizări privind încălcarea Regulamentului privind finanțarea campaniei electorale.
CEC a avertizat concurentul electoral, constatând „elemente care indică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului ”Inima Moldovei”, precum și a campaniei electorale a BEP”.
Decizia Ministerului Justiției de a solicita limitarea activității Partidului „Inima Moldovei” a fost calificată de formațiune drept „un nou abuz al guvernării”. Acuzând „o decizie total nefondată”, lidera partidului, Irina Vlah, a scris într-un comentariu că „scopul evident este de a reduce la tăcere Partidul Republican ”Inima Moldovei””.
Politiciana menționează că Ministerul Justiției nu a așteptat rezultatele controlului financiar inițiat de CEC, încălcând „principiul constituțional al prezumției de nevinovăție”. „Este absolut evident că Ministerul Justiției execută o comandă politică. Pentru acest minister nu mai contează deloc legea, ci doar ordinele pe care le primește. Iar acțiunile sale trebuie catalogate ca atare, urmând ca ulterior persoanele vinovate de acest abuz evident să fie trase la răspundere”, se arată într-o declarație publică a partidului.
Formațiunea acuză că „s-a creat un grav precedent, care compromite democrația din Republica Moldova pentru mulți ani înainte”.
Menționăm că Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei este format din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul pentru Viitorul Moldovei.
Acest concurent electoral se află pe poziția a noua în buletinele de vot de la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
CITIȚI ȘI: