Cultură

Spectacolul „Tartuffe” de Moliere, jucat de actori din Kiev, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

Pe timp de război, demonstrează rezistență prin artă și dorința de a aduce spectatorilor din Ucraina și de peste hotare producții teatrale de valoare. Este vorba de echipa Teatrului Academic Național „Ivan Franko” din Kiev, care participă la cea de-a zecea ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău. Sub genericul „Scena unei lumi libere”, evenimentul se bucură de înaltul patronaj al președinților Republicii Moldova și României.

Cel mai important teatru din Ucraina a venit la Reuniune cu spectacolul „Tartuffe” de Moliere, o comedie actuală și peste 300 de ani de când a fost scrisă.

„De fapt, este o producție teatrală despre dublul standard pe care și în politicul cel mare de azi îl întâlnim. Un spectacol care ne pune pe gânduri și pe dialogat - dialog de care avem nevoie și în sensul artei, al libertății, dar și în sens geopolitic”, a spus scriitoarea și moderatoarea Maria Pilchin.

Rolul unuia dintre cele mai cunoscute personaje ale comediei este jucat de Andrii Saminin.

„Am mai jucat pe această scenă. Mama mea este actriță și primul ei spectacol a fost în turneu la Chișinău, pe această scenă”, a afirmat Andrii Saminin, Artist al Poporului din Ucraina.

„Pentru teatrul nostru este o bună oportunitate pentru schimb de experiență și pentru a ne prezenta spectacolele peste hotare. În această perioadă groaznică de război, diplomația culturală este foarte importantă pentru noi”, a precizat Kristina Korcinska, Artistă Emerită din Ucraina.

În Ucraina, spectacolele nu se opresc.

„Teatrul nostru este un simbol al țării. Foarte des sună alarmele. Atunci întrerupem reprezentațiile, ne retragem în adăpost, iar după ce trece pericolul, revenim în scenă, iar spectatorii continuă vizionarea piesei”, a mărturisit Dmitro Bogomazov, regizor la Teatrului Academic Național „Ivan Franko” din Kiev.

„Este pentru noi un exemplu de rezistență prin cultură, un exemplu al unui scut dus împotriva violenței, al agresiunii celor care sunt bolnavi cu capul de război”, a declarat directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă.

„Faptul că ei activează și circulă, inclusiv la Chișinău se simt ca acasă, ne demonstrează faptul că, în ciuda la toată urgia războiului, arată cât de multă reziliență și cât de multă consolidare există în societatea civilă a Ucrainei. De fapt, cultura are frontul ei, prin cultură aducem adevărul”, a specificat ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Paun Rohovei.

Teatrul Academic Național „Ivan Franko” din Kiev participă pentru a patra oară la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău.

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult