Externe

„Flota din umbră” a lui Putin: fiecare al șaselea petrolier din lume, sub controlul Moscovei

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Flota din umbră” a Rusiei, creată de Moscova pentru a eluda sancțiunile occidentale, continuă să crească: la începutul anului 2025 aceasta număra aproximativ 940 de nave, cu 45% mai mult decât în anul precedent. Astfel, în componența ei intră fiecare al șaselea (17%) petrolier aflat în exploatare la nivel mondial, scrie publicația The Moscow Times. Datele provin din calculele S&P Global Market Intelligence, citate de New York Times (NYT).

Această flotă rusească este alcătuită în mare parte din nave vechi - cu o vârstă medie de circa 20 de ani, față de 13 ani cât are, în medie, flota mondială de petroliere.

În prezent, Uniunea Europeană, SUA, Marea Britanie, Canada și Australia au impus sancțiuni asupra a peste 500 de nave din „flota din umbră” a Rusiei. Restricțiile le îngreunează activitatea, interzicându-le, de exemplu, accesul în porturi. Ca urmare, multe dintre petrolierele folosite pentru transportul țițeiului rusesc operează fără asigurări adecvate, își schimbă frecvent pavilionul, transmit date false privind localizarea și efectuează transbordări de petrol pe mare. Toate acestea fac dificilă urmărirea originii țițeiului și aplicarea sancțiunilor, dar sporesc și riscul deversărilor de petrol și al unor catastrofe ecologice, notează NYT.

„Mulți vor să facă partea cea mai simplă - să impună sancțiuni. Dar, de fapt, am creat o problemă și mai mare. Sancțiunile nu îi scot (pe acești transportatori - n.red.) din afaceri. Îi scot din afacerile legale”, a declarat expertul în securitate maritimă și fondatorul firmei de cercetare I.R. Consilium, Ian Ralby.

Deși Rusia, ca răspuns la sancțiuni, își extinde permanent „flota din umbră”, ea trebuie să plătească constant pentru noi petroliere, ceea ce îi crește costurile, afirmă trimisul UE pentru sancțiuni, David O’Sullivan. Totuși, potrivit lui Ralby, prin aceste acțiuni Occidentul împinge Rusia spre crearea unei economii ilegale extinse. În același timp, Moscova demonstrează altor state că există modalități de a ocoli ordinea internațională actuală și dezvoltă o rețea de comerț din umbră cu China și India.

Totuși, după cum au declarat oficialii europeni pentru NYT, alternativa ar fi să nu se facă nimic, ceea ce în situația actuală este inacceptabil, notează The Moscow Times.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult