Deficitul bugetar record forțează Rusia să ia în calcul creșterea TVA

Autoritățile ruse analizează posibilitatea majorării taxei pe valoare adăugată (TVA), ceea ce ar permite atragerea anuală la buget a circa 1 trilion de ruble (aproximativ 12 miliarde de dolari), scrie publicația The Moscow Times, cu referire la Bloomberg, care citează surse familiare cu procesul de discuție.
Potrivit agenției, majorarea TVA este planificată începând cu anul 2026. Cota ar putea crește cu două puncte procentuale – de la 20% la 22%, iar taxa ar urma să se aplice unui spectru mai larg de companii. În prezent, sunt obligate să o plătească organizațiile cu venituri de peste 60 de milioane de ruble anual, însă pragul ar putea fi coborât la 10 milioane. În consecință, povara fiscală va cădea în mare parte pe consumatori, întrucât companiile transferă, de regulă, costurile asupra cumpărătorilor.
Bloomberg menționează că inițiativa este discutată pe fundalul creșterii cheltuielilor legate de războiul împotriva Ucrainei și al scăderii veniturilor din exportul de petrol și gaze. Pentru a echilibra bugetul, guvernul este gata nu doar să mărească taxele, ci și să reducă sau să redistribuie o parte din cheltuielile civile.
Sursele agenției precizează că în 2026 cheltuielile federale vor fi păstrate la nivelul actual. Din 2022, de la începutul invaziei în Ucraina, cheltuielile crescuseră anual, însă acum presiunea financiară obligă autoritățile să ia „decizii dificile”. Varianta finală a bugetului pentru 2026 urmează să fie prezentată parlamentului pe 29 septembrie.
Anterior, publicația The Bell a relatat că Kremlinul analizează din nou scenariul unei majorări a TVA – a doua oară din 2019. Potrivit uneia dintre surse, „taxele cu siguranță vor fi majorate”, altfel nu este posibilă acoperirea deficitului bugetar, care la sfârșitul lunii august a ajuns la 4,2 trilioane de ruble.
Bloomberg notează că în 2025 cheltuielile guvernamentale din Rusia vor atinge 42,3 trilioane de ruble, echivalentul a circa 19% din PIB. În același timp, la mijlocul anului bugetul a fost suplimentar ajustat cu 829 miliarde de ruble, iar deficitul a crescut de la 0,5% la 1,7% din PIB.
Președintele Uniunii Ruse a Industriașilor și Antreprenorilor, Aleksandr Șohin, a numit creșterea TVA „cea mai neplăcută noutate fiscală pentru afaceri și populație”. El a avertizat că majorarea taxei va provoca un salt al prețurilor cu amănuntul: „Acest lucru poate duce la faptul – TVA-ul este, totuși, rambursat pe lanț, dar consumatorul final îl plătește – că și prețurile de retail vor crește. Din nou inflație, din nou creșterea dobânzii și așa mai departe”, a declarat Șohin.
CITIȚI ȘI: