Politic

Activitatea Partidului „Inima Moldovei”, parte a Blocului „Patriotic”, limitată temporar. Irina Vlah: „Decizie motivată politic”

Activitatea Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah și parte a concurentului Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei de la alegerile parlamentare, a fost limitată până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe marginea solicitării depuse de Ministerul Justiției. Verdictul a fost dictat joi, 25 septembrie, de Curtea de Apel Centru. Lidera formațiunii, Irina Vlah, cataloghează decizia instanței ca fiind una „vădit motivată politic”.

Se limitează activitatea Partidului Republican „Inima Moldovei” pe perioada examinării cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată, depusă de Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”. Încheierea cu privire la aplicare măsuri asigurătorii privind limitarea activității partidului politic este executorie, însă poate fi atacată cu recurs, separat de fondul cauzei, la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii”, au stabilit magistrații Curții de Apel Centru.

Ministerul Justiției a solicitat, printr-un demers depus pe 19 septembrie curent în instanță, suspendarea activității Partidului „Inima Moldovei”, în baza unei notificări a Comisiei Electorale Centrale, care a constatat nereguli privind finanțarea acestei formațiuni.

„Această decizie este doar o parte dintr-un amplu scenariu pus la cale de guvernare cu scopul de a reduce la tăcere formațiunea noastră”, a comentat Irina Vlah pe pagina sa de Facebook, după ce magistrații Curții de Apel Centru au anunțat sentința.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat, pe 17 septembrie, nereguli privind finanțarea campaniei electorale a Partidului „Inima Moldovei”, precum și a Blocului „Patriotic” (BEP) din care face parte.

Astfel, CEC a decis inițierea unui control complex asupra finanțării activității Partidului „Inima Moldovei”, precum și a Blocului Patriotic (BEP), și a solicitat Ministerului Justiției să ceară în instanță suspendarea activității formațiunii conduse de Irina Vlah. Mai mulți membri ai acestui partid sunt vizați în cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor.

Totodată, CEC a avertizat concurentul electoral, constatând „elemente care indică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului „Inima Moldovei”, precum și a campaniei electorale a BEP”.

Pe 23 septembrie, Fadei Nagacevschi a ridicat, în interesele Partidului Republican „Inima Moldovei”, excepția de neconstituționalitate a articolului 21, alin. 32, din Legea privind partidele politice, iar Curtea Constituțională a declarat joi, 25 septembrie, inadmisibilă sesizarea.

Nagacevschi a declarat că limitarea activității în perioada campaniei electorale afectează în mod iremediabil dreptul partidelor politice de a candida la alegeri, precum și dreptul alegătorilor de a alege liber. Potrivit aceleiași surse, excluderea din alegeri în baza măsurii asiguratorii produce consecințe ireversibile, iar eventuala reparație ulterioară devine iluzorie.

Totuși, Curtea Constituțională nu a constatat încălcări ale Constituției în acest caz: „Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”.

Irina Vlah, persona non grata în mai multe state UE

Veștile proaste pentru Irina Vlah au continuat pe parcursul zilei de astăzi.

După Lituania și Canada, alte trei țări au declarat-o indezirabilă pe fosta bașcană a Găgăuziei. Este vorba despre Polonia, Estonia și Letonia care au decis pe 25 septembrie s-o declare pe Irina Vlah persona non grata pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit Ministerului polonez de Externe, Irina Vlah oferă sprijin Moscovei pentru a deturna alegerile parlamentare din R. Moldova.

Astfel, Irina Vlah nu poate intra pe teritoriul acestor state, iar activele deținute de ea vor fi înghețate. De asemenea, cetățenilor acestor țări le este interzis să facă orice tip de tranzacții economice cu fosta bașcană a Găgăuziei.

Anterior, și Canada i-a aplicat interdicții similare Irinei Vlah, iar Serviciul Fiscal de Stat din R. Moldova a blocat conturile bancare ale liderei Partidului Republican „Inima Moldovei”.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult