Alegeri

OPINII // În ciuda presiunilor hibride, cetățenii au ales parcursul european: „Ne-am apărat democrația. Moldovenii vor în UE”

În pofida unei campanii intense de interferență externă, amenințări cibernetice și acuzații nefondate de fraudă, alegerile parlamentare din R. Moldova s-au desfășurat fără încălcări grave, confirmând voința electoratului pentru un parcurs european. Într-o ediție specială la Moldova 1, experții Valeriu Pașa, Nicolae Negru și Nicolae Panfil au atras atenția asupra tentativelor Kremlinului de a submina legitimitatea scrutinului prin manipulare, mobilizări stradale orchestrate și infiltrarea unor rețele de observatori falși, dar au subliniat că „democrația a rezistat acestui test” de reziliență instituțională.

Apărarea democrației prin vot și mesajul pentru Europa

„Important este că astăzi ne-am apărat democrația și alegerile, în pofida tuturor provocărilor acestei interferențe, finanțărilor ilegale. Gândiți-vă ce bani nebuni a pompat Federația Rusă în tentativa să ne dea peste cap tot procesul electoral. Nu cred că le-a mers, nu cred că ei vor reuși să răstoarne rezultatul final. Moldovenii vor în Uniunea Europeană. Asta au reconfirmat prin aceste alegeri și vom merge înainte”, a declarat președintele Comunității WatchDog.MD, Valeriu Pașa la o ediție specială de la Moldova 1.

Expertul a criticat vehement acuzațiile de fraudă lansate de opoziție pe parcursul zilei alegerilor, notând absența probelor.

„Cum funcționează războiul informațional, prin manipularea psihologică? (...) Duminică, pe tot parcursul zilei, am auzit acuzații de fraude, dar fără nicio dovadă. Partidele au câte un reprezentant în fiecare secție de votare. Federația Rusă a racolat aproape 1.000 de reprezentanți, pe care i-a deghizat în calitate de observatori independenți și de la diferite partide de opoziție. Dacă au existat fraude cu adevărat, ei trebuie să vină cu dovezi, cu contestații, cu sesizări, cu dovezi foarte serioase”, a mai subliniat președintele WatchDog.MD.

Strategii de destabilizare: Acțiuni vizibile și invizibile ale Rusiei

Și editorialistul Nicolae Negru a accentuat, în platoul Moldova 1, necesitatea unei vigilențe sporite după ce poliția a anunțat că opoziția pregătește mobilizări stradale orchestrate de Kremlin, menite să erodeze încrederea publică în procesul democratic.

„Vedem mai multe acțiuni de partea Rusiei pentru destabilizare pentru a provoca și a îndemna lumea la proteste, indiferent de rezultatele alegerilor. E lipsă de logică în aceste acțiuni. Vedem că, în cazul de față, nu contează logica, ci anumite rezultate de destabilizare, de organizare a dezordinii, poate a unor confruntări violente. E ceva despre ce s-a vorbit: Moscova a organizat în cazul de față acțiuni vizibile și invizibile”, a declarat editorialistul.

Nicolae Negru a detaliat modul în care Rusia promovează acțiuni menite să provoace proteste și confruntări cu un scop clar de subminare a stabilității și de creare a unui haos care să justifice intervenții ulterioare sub pretextul unui stat captiv influențelor occidentale. Acțiunile sunt concepute să demoralizeze cetățenii și să mobilizeze susținătorii prorusi, în contextul amenințărilor cu bombă la secții de vot din diasporă și al atacurilor cibernetice raportate în ziua scrutinului.

„Se spunea că Republica Moldova nu este independentă, este un stat-marionetă, că Uniunea Europeană împinge Republica Moldova pe urmele Ucrainei”, a amintit Negru.

Legitimitatea scrutinului - acuzații de fraudă în lipsă de dovezi

În același context, șeful misiunii Promo-LEX, Nicolae Panfil a subliniat că procesul electoral a fost, per ansamblu, pașnic, fără încălcări grave.

Printre încălcările depistate de observatorii Promo-LEX se numără afectarea secretului votului, deficiențe în listele electorale și votare nejustificată în grup, ceea ce sugerează probleme sistemice în gestionarea procesului, potențial influențate de presiuni externe și care ar putea afecta validitatea voturilor din anumite zone.

Acesta a evidențiat provocările legate de accesul în secții, în special în străinătate, precum și tentativele unor reprezentanți ai concurenților electorali de a filma, ceea ce reprezintă o strategie de monitorizare agresivă, probabil coordonată, care contravine regulilor electorale.

CITIȚI ȘI:

Violeta Viliant

Violeta Viliant

Autor

Citește mai mult