Podul de pe strada Mihai Viteazul din capitală, redeschis după trei ani de reparații

Podul de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău a fost redeschis circulației în totalitate, după aproape trei ani de incomodități în trafic cauzate de lucrările de reconstrucție a acestui obiectiv. Viceprimarul capitalei, Irina Gutnic, a făcut anunțul la ședința Primăriei Chișinău din 30 septembrie, deși primarul Ion Ceban s-a filmat, în ultima zi a campaniei electorale pentru parlamentare, pe același pod, anunțând același lucru.
Irina Gutnic a precizat că reabilitarea a vizat atât carosabilul, cât și trotuarele de pe pod.
„Partea pietonală a fost lărgită pentru a oferi mai mult confort și siguranță trecătorilor. Acest pod este unul dintre cele mai mari din Republica Moldova. Are șase benzi de circulație, două trotuare pietonale care au fost amenajate, au fost instalate balustrade. Au fost efectuate lucrări complexe”, a precizat Gutnic.
Amintim că podul a fost redeschis circulației rutiere la începutul lunii iulie curent, însă lucrările au continuat la partea pietonală. Atunci, primarul general al capitalei, Ion Ceban, a menționat că aceste lucrări au fost „extrem de necesare și urgente”, subliniind că prioritizarea siguranței a fost mai importantă decât criticile primite privind perioada mare de efectuare a reparațiilor.
Fiind un punct important de legătură între sectoarele capitalei și asigurând trecerea peste râul Bâc, acest pod este una dintre cele mai aglomerate artere din oraș.
Podul de pe strada Mihai Viteazul a intrat în reparație în anul 2022. Termenul-limită de finisare a lucrărilor a fost schimbat de câteva ori, ultimul fiind stabilit pentru sfârșitul anului 2025.
Lucrările de reconstrucție au costat 128 de milioane de lei, deși costul inițial al lucrărilor a fost estimat la aproximativ 78 de milioane de lei.
Podul din strada Mihai Viteazul a fost construit în anul 1974 și are o lungime de 320 de metri, o lățime de 26 de metri, șase benzi pentru circulație și două trotuare pietonale.

CITIȚI ȘI: