Cultură

Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău: Coproducții România – R. Moldova și propunerea Bucureștiului la Premiile Oscar, la Cineplex-Loteanu

Cele mai așteptate filme ale anului, inclusiv noi producții ale unor regizori de pe ambele maluri ale Prutului și propunerea României la Premiile Oscar, vor fi proiectate în perioada 16 - 19 octombrie curent la Cinematograful Cineplex-Loteanu din capitală, în cadrul celei de-a 11-a ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chișinău.

Pentru al doilea an consecutiv, ZFR pune la dispoziția cinefililor din R. Moldova și filme realizate în co-producție între România și Republica Moldova.

Una dintre aceste coproducții este „𝐏𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐥𝐢𝐳𝐢” (2025), cel mai nou film al cunoscutului regizor 𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫 𝐆𝐢𝐮𝐫𝐠𝐢𝐮.

Un secret îngropat sub o pădure. Un masacru șters din cărțile de istorie. 2.000 de oameni care au vrut să fie liberi. Inspirat din tragedia reală de la Fântâna Albă din 1941, filmul dezvăluie povestea unei generații condamnate la tăcere și a unei iubiri frânte de deportări și exil. Imagini rare, amintiri și mărturii cutremurătoare, într-un thriller emoționant despre memorie, identitate și supraviețuire. La proiecție vor mai fi prezenți marea actriță 𝐂𝐨𝐜𝐚 𝐁𝐥𝐨𝐨𝐬 și producătorul din R. Moldova al filmului, 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐥𝐢𝐮 𝐌𝐚̆𝐫𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮, anunță organizatorii.

A doua coproducție din program este „𝐂𝐨𝐦𝐚𝐭𝐨𝐠𝐞𝐧” (2025), cel mai nou film al lui Igor Cobileanski, celebru regizor basarabean care lucrează în România și în Republica Moldova.

Încercând să obțină bani pentru a acoperi o datorie a fiului său, aflat în pericol de a ajunge la închisoare, Alina, o asistentă medicală, se confruntă cu o neașteptată problemă de etică. Pelicula a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar premiera din R. Moldova va fi la ZFR. La proiecția de la Chișinău vor fi prezenți regizorul 𝐈𝐠𝐨𝐫 𝐂𝐨𝐛𝐢𝐥𝐞𝐚𝐧𝐬𝐤𝐢, actrițele 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐍𝐚𝐧𝐞 și 𝐀𝐝𝐚 𝐋𝐮𝐩𝐮, actorul 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐀𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭𝐬 și producătorii 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐆𝐮𝐠𝐮 și 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐥𝐢𝐮 𝐌𝐚̆𝐫𝐠𝐢𝐧𝐞𝐚𝐧𝐮”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor ZFR.

Alte filme proiectate în cadrul ZFR sunt: „𝐉𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢” (2024), de 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫𝐚 𝐀𝐧𝐚 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢, propunerea României la Premiile Oscar; „𝐍𝐮 𝐦𝐚̆ 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐨𝐫” (2025), de 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐄𝐩𝐮𝐫𝐞; „𝐈𝐧𝐤 𝐖𝐚𝐬𝐡” (2024), de 𝐒𝐚𝐫𝐫𝐚 𝐓𝐬𝐨𝐫𝐚𝐤𝐢𝐝𝐢𝐬; Mere roșii (1976), Casa dintre câmpuri (1979) și **„Secvențe” (1982), toate de Alexandru Tatos; Tinerețe fără bătrânețe (1969), de Elisabeta Bostan etc.

Intrarea la proiecții este liberă, cu rezervarea de bilete cu valoare zero de la casieria Cineplex-Loteanu în zilele de dinaintea evenimentului.

Filmele noi vor fi proiectate cu subtitrare în limba engleză.

ZFR este un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producție ROVA FILM din România, sprijinit financiar de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din România și Uniunea Cineaștilor din România.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult