Cancerul depistat la timp poate fi tratat, reiterează medicii din zece țări, care s-au reunit la Chișinău
În fiecare an, aproximativ 10 mii de persoane din Republica Moldova află că au cancer. Specialiștii atrag atenția că, în majoritatea cazurilor, boala poate fi tratată, iar pacienții pot duce o viață lungă și demnă, cu condiția esențială de a fi depistată la timp. Acest mesaj a fost reiterat de medici și experți din zece țări, reuniți la Congresul Național de Oncologie de la Chișinău.
Medicii subliniază că tumorile pot fi depistate încă în fazele incipiente prin screeninguri sau controale de rutină. Aceste teste sunt folosite mai ales pentru depistarea cancerului de col uterin și a celui mamar. Prin Programul Național de Control al Cancerului, investigațiile pot fi realizate gratuit. Cu toate acestea, numeroase cazuri rămân nediagnosticate la timp.
„Acțiunile ar trebui să fie îndreptate în mod corect între acele cazuri care sunt cu adevărat în top cinci in incidență. Ce are Moldova la acest capitol: cancerul colorectal este în primele cazuri cancerul mamar la femei, cancerul pulmonar din păcate se face primul la mortalitate, deci activitățile noastre urmează să fie declanșate în aceste zone cu extinderea activităților în regiuni”, a declarat Rodica Mîndruța-Stratan, coordonatoarea Programului de control al cancerului.
Cancerul de col uterin afectează anual peste 300 de femei în Republica Moldova. Deși vaccinarea HPV și testarea sunt disponibile în întreaga țară, multe femei nu le accesează.
„De obicei, cel mai intens semnal este durerea, orice durere, indiferent de tipul ei, unde este localizată - trebuie să te facă să mergi la medic. După care urmează un set de investigații și de acolo va porni calea. Anumite tipuri de cancer sunt cancer de tip familial, anumite tipuri de cancer sunt condiționate de modul de alimentare, de modul de viață la general și de fapt ar trebui să fim foarte atenți”, a spus medicul oncolog-ortoped, Andrei Olaru.
„Cancerul nu este o sentință, noi putem să ajutăm pe orice pacient, importantă este adresarea cât mai devreme. În stadii incipiente, orice tumoare poate fi tratată definitiv”, a afirmat medicul urolog, Alexandru Piterschii.
Autoritățile din sănătate își propun ca în următorii ani să reducă cu șapte la sută rata mortalității oncologice. În acest sens, sunt desfășurate mai multe campanii de informare, iar instituțiile medicale sunt dotate cu echipament modern pentru a putea oferi servicii de calitate în întreaga țară.
CITIȚI ȘI:
Peste 70 de experți internaționali discută, la Chișinău, noile metode de tratament pentru cancer
Numărul tinerilor bolnavi de cancer, tot mai mare în R. Moldova: cauzele, explicate de medici
ANSP: În 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate aproape 1500 de cazuri de cancer colorectal
Echipamente medicale de ultimă generație pentru Institutul Oncologic din Chișinău
