Au candidat patru, au acces trei în Parlament, dar Vasile Tarlev rămâne singur: Și PSRM renunță la Blocul „Patriotic”
Partidul Socialiștilor (PSRM), care a acces în Parlament pe lista Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, va forma o fracțiune separată în viitorul Parlament. Anunțul a fost făcut de liderul socialiștilor, Igor Dodon, în seara zilei de 21 octombrie, după ședința Consiliului Republican al PSRM.

„Conform rezultatelor alegerilor parlamentare, Partidul Socialiștilor formează în Parlament propria fracțiune a socialiștilor, a cărei activitate se va baza pe trei principii de neclintit: suveranitate, dreptate socială, valori tradiționale”, a declarat Igor Dodon.
Liderul PSRM a adăugat că fracțiunea socialiștilor va iniția, în noul Parlament, „anchete parlamentare privind corupția din structurile de stat, precum și verificarea acordurilor ilegale cu UE și NATO, care contravin principiului neutralității permanente a Republicii Moldova”.
Un alt obiectiv al fracțiunii PSRM va fi „menținerea statutului de membru al Republicii Moldova în CSI, restabilirea relațiilor strategice cu Federația Rusă și Republica Belarus, precum și pentru extinderea cooperării reciproc avantajoase cu China și alți parteneri care respectă suveranitatea țării noastre”.
Menționăm că fracțiunea parlamentară a socialiștilor ar putea avea 17 deputați.
Dodon Igor
Greceanîi Zinaida
Batrîncea Vlad
Novac Grigore
Odnostalco Vladimir
Pilipețcaia Alla
Cebotari Olga
Răileanu Adela
Uzun Grigorii
Voicu Pavel
Țîrdea Bogdat
Ursu-Antoci Ala
Pavaloi Dorin
Lebedinskii Adrian
Darovannaia Alla
Cenușa Marcel
Burduja Petru
Primii care s-au dezis de Blocul „Patriotic”, care a obținut 26 de mandate de deputat în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie, au fost comuniștii. Vladimir Voronin a făcut anunțul la scurt timp după alegeri, iar decizia oficială privind crearea unei fracțiuni separate, constituite din opt deputați, a fost luată pe 18 octombrie, la ședința Comitetului Central al Partidului Comuniștilor.
Menționăm că Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a fost format inițial din patru partide - Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei”. Ulterior, Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a fost eliminat din cursa electorală din cauza finanțării ilegale a campaniei.
Singurul care a obținut un mandat de deputat pe listele Blocului „Patriotic”, fiind membru al Partidului „Viitorul Moldovei”, este liderul acestei formațiuni, Vasile Tarlev. Acesta nu a anunțat, deocamdată, dacă va adera la vreo fracțiune anunțată de colegii de bloc sau va activa în calitate de deputat neafiliat.
Ședința de constituire a noului Parlament va avea loc pe 22 octombrie.
CITIȚI ȘI: