Elevii din Republica Moldova au obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Republica Moldova a obținut o medalie de argint, două de bronz și mai multe mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată la Piatra Neamț, România. Țara noastră a participat pentru prima dată cu două echipe complete. Despre experiența acestei competiții și provocările prin care au trecut elevii a relatat Natalia Mogîldea, reporter Radio Moldova, care a stat de vorbă cu Daria Boguș, medaliată cu argint.

Daria Boguș este elevă în clasa a X-a la un liceu privat din capitală. Deși spune că este pasionată mai mult de fizică, și-a propus să descopere și astronomia, domeniu care a fascinat-o încă de la primele studii.
La olimpiada din Piatra Neamț au participat peste 100 de elevi din 22 de state.
„Mi-am dorit foarte mult să obțin această medalie. Profesorii care ne-au însoțit au păstrat suspansul și nu ne-au spus nimic până la anunțarea rezultatelor. În momentul în care am aflat, am început să plâng. A fost ceva incredibil. Nici acum nu-mi vine să cred”, a mărturisit eleva.
Olimpicii au susținut trei probe: una teoretică, alta practică – de observații cu telescopul și proba de Sky map sau harta mută, cum i se mai spune. Deși s-a pregătit temeinic, în special pentru proba teoretică, Daria Boguș recunoaște că a fost surprinsă de complexitatea subiectelor.
„Sunt probleme complexe, care necesită gândire și analiză profundă, din domeniul astrofizicii, în mare parte. La proba hartă mută – o porțiune a cerului nopții, cu stelele, dar fără constelațiile trasate – trebuie să îndeplinești diferite sarcini, majoritatea legate de identificarea și trasarea constelațiilor”, a explicat eleva.
Pasiunea pentru astronomie i-a fost insuflată de un coleg, Vlad Smochină, olimpic la fizică și matematică, care a organizat anul acesta Olimpiada de Astronomie și Astrofizică. Daria Boguș este hotărâtă să continue studiul și, anul viitor, să participe la Olimpiada pentru seniori.
„Cel mai mult mă fascinează mișcarea stelelor și acele procese termice, termodinamice și de mecanică cerească ce apar între ele. Fizica relativistă este un adevărat mister pentru mine. Mi-aș dori să fac cercetări și să înțeleg mai profund aceste fenomene. Mă gândesc serios să urmez un masterat sau un doctorat în domeniul astrofizicii”, a mai spus olimpica.
La începutul anului 2026, va fi organizată cea de-a doua ediție a Olimpiadei Republicane de Astronomie și Astrofizică. Eleva îi încurajează pe toți tinerii pasionați de acest domeniu să nu rateze ocazia de a participa, pentru a-și testa cunoștințele și a-și prezenta descoperirile.
Rezultatele lotului Republicii Moldova la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori:
Daria Boguș – medalie de argint;
Bogdan Leahu – medalie de bronz;
David Dudnicenco – medalie de bronz;
Laura Panas – mențiune de onoare;
Abdel al Khatib – mențiune de onoare;
Mădălina Valean – mențiune de onoare;
Cătălina Plămădeală – mențiune de onoare;
Cătălina Rotari – mențiune de onoare;
Polina Smochina – mențiune de onoare.