„Datorii” de 12.000 de euro pentru 200 gr. de aur: două persoane din Călărași, reținute pentru șantaj

A înnoptat la un consătean, iar acea noapte era cât pe ce să-l „coste” 12.000 de euro. Un bărbat din Călărași a fost învinuit de doi consăteni că ar fi furat 200 de grame de aur și era șantajat să plătească o „datorie” de 12.000 de euro.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță reținerea celor doi pretinși șantajiști, după ce victima a apelat la ajutorul oamenilor legii.
„Aceștia i-au impus așa-zisa datorie cu pretenția că acel consătean ar fi furat 200 de grame de aur atunci când ar fi înnoptat la unul din ei, în 2022. În contextul pretinsului furt, cei doi cu vârste de 21 și 25 ani (anterior judecați, inclusiv pentru jaf) i-au făcut câteva vizite victimei în septembrie și octombrie 2025, de la care au pretins diferite tranșe de bani (750 și 250 de euro), după ce anterior victima a fost sunată telefonic și amenințată cu răfuială fizică”, detaliază Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al PCCOCS.
Procurorii au depus în instanță un demers privind plasarea celor doi bărbați în arest preventiv.