Internațional

ONU: Rusia a comis crime de război în Ucraina, unele abuzuri pot fi crime împotriva umanității, dar nu există un genocid

Rusia a comis crime de război de amploare în Ucraina, omoruri intenționate și tortură, în unele cazuri obligând copiii să asiste la violarea celor dragi, pe alții obligându-i să stea alături de cadavre. Unele abuzuri pot fi catalogate drept crime împotriva umanității, însă anchetatorii ONU nu au observat un genocid în Ucraina după invazia rusă în această țară, au declarat joi experții Națiunilor Unite, care recomandă totuși continuarea studiilor pe această temă, relatează AFP și Reuters.

"Nu am constatat că a existat un genocid în Ucraina", a declarat Erik Mose, unul dintre cei trei comisari însărcinați cu ancheta, subliniind totuși că "anumite aspecte pot ridica întrebări cu privire la această crimă".

Relocarea copiilor ucraineni în zonele aflate sub controlul Moscovei și în Rusia constituie o "crimă de război", a declarat comisia de anchetatori a ONU. Aceștia acuză, de asemenea, Moscova de comiterea unor posibile "crime împotriva umanității" în Ucraina, prin atacarea infrastructurii energetice ucrainene și utilizarea torturii.

Comisia a încercat, de asemenea, să verifice dacă bombardarea și asediul orașului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, ar putea constitui o crimă împotriva umanității. Cu toate acestea, a conchis că nu are suficiente dovezi pentru a ajunge la o astfel de concluzie, deoarece nu a avut acces în regiunea Donețk, unde orașul-port a fost asediat timp de luni de zile de armata rusă înainte de a cădea, în mai 2022. Însă Comisia recomandă continuarea investigațiilor.

Raportul arată că cel puțin 13 valuri de atacuri rusești din octombrie asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, precum și utilizarea de către aceasta a torturii "pot constitui crime împotriva umanității". Raportul constată, de asemenea, că aproximativ 16.000 de copii au fost transferați și deportați ilegal din Ucraina, citând o cifră a guvernului ucrainean. Rusia neagă acuzația, spunând că a evacuat persoane în mod voluntar din Ucraina.

Alți copii au fost forțați să asiste la violarea celor dragi sau, într-un caz, au fost reținuți în subsolul unei școli alături de cadavrele celor decedați, se arată în raport.

Ucraina, care a cerut crearea unui tribunal special pentru a urmări în justiție conducerea politică și militară a Rusiei cu privire la agresiunea din timpul invaziei, a declarat că această comisie este esențială pentru a se asigura că Rusia va fi trasă la răspundere.

Rusia neagă comiterea de atrocități sau atacarea civililor în Ucraina.

Raportul experților ONU se bazează pe mai mult de 500 de interviuri, precum și pe imagini din satelit și vizite la locurile de detenție și la morminte. Raportul vine în contextul în care se așteaptă ca CPI, Curtea Penală Internațională de la Haga, să ceară arestarea unor oficiali ruși pentru deportarea forțată a copiilor din Ucraina și atacarea infrastructurii civile.

Raportul de 18 pagini al comisiei va fi prezentat luni Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva.

Acest grup de anchetatori a fost creat anul trecut de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, ale cărui 47 de state membre vor trebui să decidă la începutul lunii aprilie dacă le reînnoiesc sau nu mandatul.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult