Externe

Ucraina caută soluții pentru apărarea aeriană, după atacurile asupra sistemului energetic al țării

Atacurile Rusiei asupra Ucrainei provoacă pene de curent în lanț. Kievul a acuzat în repetate rânduri Moscova că lovește intenționat infrastructura critică, pentru a provoca teroare în rândul civililor. Acum, președintele Volodimir Zelenski și-a anunțat intenția de a cumpăra de la americani 25 de sisteme antiaeriene Patriot, pe cât de costisitoare, pe atât de eficiente.

Majoritatea regiunilor se confruntă cu restricții. Fără curent electric rămân și civilii, și fabricile, iar întreruperile durează și 13 ore pe zi.

„Cel mai important e să ai încărcate telefoanele, bateriile externe, lanternele. Asta e cel mai important pentru mine”.

„Știți, susțin aceste întreruperi de curent, pentru că în acest moment întreaga Ucraină suferă. Dacă cuiva nu-i place, poate să iasă la aer curat: în tranșee, alături de băieții noștri. Acolo au de toate, chiar și lumină”.

Daunele aduse instalațiilor energetice în urma atacurilor masive - în special asupra centralelor termice - au provocat un deficit semnificativ în sistem.

Lucrătorii din sectorul energetic depun eforturi pentru a restabili alimentarea, dar îi îndeamnă pe locuitori să reducă consumul în orele de vârf pentru a preveni supraîncărcarea rețelei.

Pentru a-și consolida capacitățile de apărare, Kievul intenționează să comande 25 de sisteme de apărare aeriană Patriot din Statele Unite ale Americii. Președintele Volodimir Zelenski a admis că sistemele sunt costisitoare, iar producerea unui asemenea volum ar putea dura ani, dar insistă că țările europene pot împrumuta sistemele lor Patriot Ucrainei, urmând să le primească înapoi după apariția noilor livrări din America.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult