Aderare UE

Proces electoral previzibil și o opoziție mai implicată – priorități enunțate la conferința privind aderarea R. Moldova la UE

Parlamentul și Comisia Electorală Centrală nu ar trebui să admită modificarea cadrului legislativ și normativ în perioada preelectorală, întrucât astfel de schimbări reduc previzibilitatea proceselor electorale și nu lasă suficient timp pentru aplicarea unor remedii eficiente. Recomandarea a fost formulată de directorul executiv al Asociației „Promo-LEX”, Ion Manole, în cadrul conferinței „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, desfășurată marți la Chișinău.

În intervenția sa, care a vizat capitolul referitor la clusterul I de negocieri – valori fundamentale, Ion Manole, directorul unei organizații cu peste 15 ani de experiență în observarea alegerilor, a confirmat progresele autorităților în îmbunătățirea legislației electorale, precum și intensificarea eforturilor de combatere a corupției electorale și a interferențelor străine în alegeri.

„Considerăm că, în general, Comisia Electorală Centrală a gestionat eficient procesul electoral la ultimele scrutine, iar organele de drept și de securitate s-au dovedit mai proactive și mai eficiente comparativ cu alegerile precedente”, a remarcat Ion Manole.

Votul prin corespondență, pregătit din timp

Totuși, directorul „Promo-LEX” a subliniat importanța adoptării și aplicării la timp a modificărilor legislative, pentru a evita perturbarea proceselor electorale. În acest context, el a atras atenția asupra implementării universale a votului prin corespondență.

„Acest pas trebuie făcut cu suficient timp înainte de următoarele alegeri, pentru a permite pregătirile necesare – nu imediat înaintea scrutinului sau în perioada electorală propriu-zisă”, a precizat expertul.

Ion Manole a evidențiat, de asemenea, necesitatea unui mecanism eficient de control parlamentar și a contracarării dezinformării electorale, în special în mediul online, prin colaborarea cu platformele digitale. O altă prioritate menționată se referă la îmbunătățirea reglementărilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor regionale în Găgăuzia.

În ceea ce privește funcționarea Parlamentului într-un stat democratic, directorul „Promo-LEX” a salutat creșterea ponderii proiectelor legislative adoptate în vederea armonizării cadrului normativ național cu cel al Uniunii Europene. Totodată, a apreciat noua pagină web a Parlamentului, care oferă un sistem mai intuitiv de căutare a informațiilor.

Parlamentul – un spațiu al dialogului responsabil

Referindu-se la priorități, Ion Manole a evidențiat necesitatea revizuirii Regulamentului Parlamentului, cu accent pe promovarea unei culturi instituționale bazate pe respect, integritate și demnitate.

„Parlamentul trebuie să fie un spațiu al comportamentului civilizat, al respectului reciproc și al dialogului responsabil. El trebuie să reprezinte un model pentru întreaga societate. Adoptarea și implementarea Codului de etică și conduită a deputaților reprezintă un pas esențial pentru consolidarea disciplinei parlamentare și a imaginii instituției în fața cetățenilor”, a declarat expertul.

În încheiere, Ion Manole a insistat asupra unei probleme menționate și anterior: frecvența ridicată a refuzurilor de includere pe ordinea de zi a propunerilor venite din partea opoziției.

„Ne aflăm la a doua legislatură în care majoritatea parlamentară este deținută de un singur partid politic. În acest context, existența unei opoziții mai diversificate ar trebui să fie o oportunitate pentru implicarea mai activă a acesteia în procesul decizional”, a conchis directorul executiv al Asociației „Promo-LEX”.


Potrivit raportului aprobat la 4 noiembrie de Comisia Europeană, Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an în procesul de aderare la UE. Țara a avansat cu o viteză accelerată și a aprofundat semnificativ cooperarea cu blocul comunitar, în pofida amenințărilor hibride continue și a tentativelor de destabilizare a țării.

Totuși, Republica Moldova înregistrează deocamdată un nivel slab de pregătire la 23 de capitole, iar la trei se află chiar „la fază incipientă”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult