R. Moldova a ratat ultima tranșă de circa 170 de milioane de dolari de la FMI
Republica Moldova nu va primi ultima tranșă de circa 170 de milioane de dolari, echivalentul a circa 2.9 miliarde de lei, de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Banii nu au fost debursați întrucât, pe parcursul anului curent, nu au fost misiuni de evaluare, iar programul de finanțare a expirat pe 19 octombrie, susține ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
„În anul 2025, nu au mai fost subevaluări în cadrul programului. Tranșa, respectiv, nu a fost deblocată, dar, în același timp, a fost un an în care am avut resurse suficiente. Dacă o să observați și rectificarea bugetului, aceasta are o reducere de circa 300 de milioane de lei în costuri de servire a datoriei. Prin urmare, nu a fost o problemă. În același timp, avem discuții prealabile cu FMI-ul, care va avea o misiune în decembrie, ca să discutăm planul de potențială cooperare cu FMI”, a declarat ministrul Finanțelor pe 12 noiembrie, înaintea ședinței de Guvern.
Din suma totală care nu a fost debursată, peste un miliard de lei erau destinați pentru programele finanțate prin Mecanismul de Finanțare Extinsă și Mecanismul Extins de Creditare.
Alte 1.8 miliarde de lei erau alocați pentru programul finanțat prin Mecanismul de Creditare pentru Reziliență și Durabilitate.
Experții economici afirmă că Republica Moldova nu a îndeplinit complet angajamentele fiscale din memorandumul cu FMI, dar pierderea tranșei nu va afecta semnificativ economia.
„Un alt motiv este că Guvernul nu a avut așa de mare constrângere financiară de aceste resurse, adică a avut alternative din care să finanțeze deficitul bugetar, aceste 2.9 miliarde de lei care urmau să vină de la FMI, vor fi folosiți bani dintr-un credit de la statul francez și de la Planul de Creștere”, ne-a spus analistul economic, Stas Madan.
Într-un comentariu pentru Mold-Street, Fondul Monetar Internațional a explicat că motivele pentru care FMI nu a debursat ultima tranșă sunt implementarea întârziată a angajamentelor fiscale și de guvernanță.
CITIȚI ȘI:
FMI acordă o nouă tranșă pentru sprijin bugetar și avertizează asupra riscului creșterii inflației
FMI a îmbunătățit ușor previziunile privind creșterea economiei mondiale în 2025 și 2026
FMI avertizează: tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economice globale
Acord la nivel de experți cu FMI: Republica Moldova ar putea accesa 148,3 milioane de dolari SUA
