Economic

Tranșa ratată de la FMI: Guvernarea spune că „dialogul continuă”, iar opoziția acuză „angajamente neîndeplinite”

Republica Moldova a ratat tranșa finală de 170 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional (FMI), însă autoritățile susțin că dialogul cu această instituție continuă, în decembrie fiind așteptată o nouă misiune a Fondului la Chișinău. În timp ce guvernarea invocă divergențe cu FMI pe unele subiecte, opoziția acuză Executivul de la Chișinău că nu și-ar fi îndeplinit angajamentele asumate, ceea ce ar fi „prejudiciat imaginea țării”.

Republica Moldova are „o relație multianuală” cu Fondul Monetar Internațional, iar cooperarea va continua chiar și în lipsa tranșei finale, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, înaintea ședinței Parlamentului din 13 noiembrie.

Oficialul a precizat că există teme asupra cărora părțile au opinii diferite.

„Sunt lucruri cu care nu suntem de acord în unele discuții, sunt lucruri cu care suntem de acord. Chiar dacă această tranșă nu a venit, noi am găsit soluții. Trebuie să-i întrebăm pe ei ce nu le-a plăcut, ei vin în decembrie, să vină să ne spună”, a spus Igor Grosu.

Spicherul a adăugat că unele recomandări privind politica bugetară nu corespund viziunii guvernării: „Unii spun că nu trebuie să majorăm salariile sau pensiile, bunăoară, dar noi zicem că trebuie de ajutat oamenii”.

Opoziția parlamentară acuză, însă, că actuala guvernare nu și-ar fi respectat obligațiile asumate față de FMI.

„De obicei, când îți asumi niște angajamente în discuții cu partenerii externi, trebuie să și le îndeplinești. Eu cred că guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a asumat unele angajamente față de FMI, destul de dure, în special majorări de impozite, dar ei nu le-au implementat de frică să nu piardă voturile”, a declarat liderul fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon.

Potrivit acestuia, eșecul programului „ne-a prejudiciat imaginea” și „credibilitatea pe plan internațional”.

Referindu-se la discuțiile ce urmează, liderul PSRM a punctat că, în negocierile cu FMI care urmează în luna decembrie, „trebuie să insistăm pe poziția noastră”.

Menționăm că ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, a explicat, pe 12 noiembrie, că ultima tranșă din partea FMI nu a fost debursată întrucât pe parcursul anului nu au fost desfășurate misiuni de evaluare, iar programul de finanțare a expirat pe 19 octombrie.

Din suma totală neîncasată, peste un miliard de lei erau prevăzuți pentru programele prin Mecanismul de Finanțare Extinsă și Mecanismul Extins de Creditare, iar 1,8 miliarde de lei - pentru programul finanțat prin Mecanismul de Creditare pentru Reziliență și Durabilitate.

Experții susțin că Republica Moldova nu a îndeplinit complet angajamentele fiscale din memorandumul cu FMI, dar pierderea tranșei nu va afecta semnificativ economia.

„*Guvernul nu a avut așa de mare constrângere financiară, adică a avut alternative din care să finanțeze deficitul bugetar. Aceste 2.9 miliarde de lei care urmau să vină de la FMI vor fi acoperiți dintr-un credit de la statul francez și din Planul de Creștere”, a afirmat analistul economic, Stas Madan, pentru Teleradio-Moldova.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult