Externe

Fostul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo, a devenit consilier al companiei ucrainene Fire Point, producătoarea rachetei Flamingo

Fostul secretar de stat american Mike Pompeo a devenit pe 12 noiembrie consilier al companiei de apărare Fire Point, au declarat reprezentanți ai companiei pentru Associated Press.

„Este o mare onoare pentru noi”, a comentat numirea directoarea tehnică a Fire Point, Irina Tereh, citată de BBC News. „Am decis că, pe măsură ce creștem și devenim o companie internațională importantă, trebuie să fim siguri că respectăm cele mai transparente și mai bune standarde corporative”.

Pe lângă Pompeo, încă trei persoane au devenit consilieri ai Fire Point.

Fire Point produce, printre altele, noile rachete de croazieră ucrainene Flamingo. Compania intenționează să își extindă producția și construiește o fabrică în Danemarca, unde vor fi fabricate motoarele reactive.

Reprezentanții Fire Point au declarat că producția decurge conform planului, dar nu au oferit cifre concrete din motive de securitate.

Associated Press notează că organele anticorupție ucrainene investighează posibile nereguli în contractele Fire Point privind furnizarea de drone pentru Ministerul Apărării din Ucraina.

În august, publicația Kyiv Independent a relatat că beneficiarul companiei este Timur Mindici, considerat un prieten apropiat al președintelui Volodimir Zelenski. Mindici este vizat în ancheta recentă a NABU privind presupuse „comisioane ilegale” în sectorul energetic ucrainean.

Irina Tereh a declarat pentru AP că Fire Point sprijină pe deplin investigația și așteaptă rezultatele acesteia. În plus, compania a solicitat un audit independent din partea unei mari firme internaționale.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult