RAPORT | Un copil din trei trăiește în sărăcie: decalaje dramatice între mediul urban și cel rural

Un copil din trei din Republica Moldova trăiește astăzi în sărăcie, iar aproape jumătate dintre copiii de la sate cresc în gospodării care nu-și pot acoperi nevoile de bază, potrivit raportului „Copiii din Moldova”, elaborat de Biroul Național de Statistică (BNS) și făcut public pe 5 decembrie.
Documentul include date pentru anul 2024 și scoate la iveală diferențele majore dintre mediul urban și rural.
Potrivit studiului, 26.8% dintre gospodăriile din R. Moldova sunt gospodării cu copii, iar profilul cel mai frecvent rămâne familia cu un singur copil - 48.4%, urmată de cele cu doi copii - 37.3%.
În schimb, gospodăriile cu trei sau mai mulți copii constituie doar 14,3%, fiind întâlnite mai ales în mediul rural.

Copiii cu vârste sub trei ani, cei mai vulnerabili
Sărăcia rămâne una dintre cele mai grave probleme identificate.
În 2024, 33.6% dintre copii trăiau în sărăcie absolută, iar 17.1% se confruntau cu sărăcie extremă.
Situația este mult mai severă în sate, unde 46.6% dintre copii sunt săraci, de peste două ori mai mult decât în orașe (18,6%).
Copiii sub 3 ani sunt cei mai vulnerabili: 35.5% dintre ei trăiesc în sărăcie.

Experții afirmă că sărăcia în rândul copiilor din R. Moldova a avansat, iar aceasta se manifestă, în principal, prin lipsa alimentației sau o alimentație mai redusă, precum și pin lipsa accesului la educație.
„Din păcate, acolo unde apare sărăcia, apar și alte vulnerabilități și alte probleme legate de anumite adicții, lipsa locului de muncă, lipsa accesului la educație și multe alte fenomene care adâncesc și mai mult problemele familiei”, a comentat, recent, la Radio Moldova, Tatiana Codreanu de la CCF Moldova.
Aproape jumătate din venituri, cheltuită pentru hrană
Veniturile gospodăriilor cu copii rămân reduse. Venitul mediu disponibil pe persoană este de 4.597 de lei lunar, iar salariile reprezintă principala sursă de venit - 62.4%.
Remitențele continuă să aibă un rol semnificativ – 13.2% din veniturile familiilor provin de peste hotare.
Cu toate acestea, cheltuielile lunare sunt foarte mari în raport cu veniturile: 4.048 de lei pe persoană, iar 37.8% din buget este alocat doar pentru alimentație.
În mediul rural, ponderea cheltuielilor pentru hrană urcă până la 46.8%.
Raportul evidențiază și condițiile de trai ale familiilor cu copii.
Aproape 93% dintre aceste gospodării au locuință proprie, însă accesul la servicii de bază rămâne inegal: 89.7% au apă în interior, dar doar 47% au canalizare, iar 75.9% dispun de grup sanitar cu apă.
Dotările casnice reflectă decalajul urban–rural: în medie, la 100 de gospodării cu copii revin 130 de televizoare, 111 frigidere, 100 de mașini de spălat și 94 de computere, cu valori mai mici în sate.
Tot mai puțini preșcolari
Educația timpurie arată tendințe mixte.
În 2024, 86. 5% dintre copiii cu vârsta între unul și șase ani erau înscriși la grădiniță, cel mai înalt nivel din ultimii ani.
Totuși, numărul total de copii în educația timpurie scade constant: 127.154 în 2024, față de aproape 150.000 în 2019 - semn al declinului demografic.
În mediul urban, grădinițele sunt încă aglomerate (91 de copii la 100 de locuri), în timp ce în mediul rural sunt folosite doar pe jumătate - 59 de copii la 100 de locuri.

În ceea ce privește sprijinul financiar, raportul notează că indemnizația unică la naștere este de 20.000 de lei, cu 35.9 mii beneficiari în 2024.
În anul trecut, indemnizația lunară pentru creșterea copilului a constituit, în medie, 4.310 lei, fiind oferită către 33.8 mii de persoane.
Totodată, 11.4 mii de copii cu dizabilități primesc alocații sociale lunare, aproape jumătate dintre ei având dizabilități severe.

Un alt indicator important arată că tot mai puțini copii trăiesc în instituții rezidențiale.
Numărul acestora a scăzut de la 1.100 în 2019 la doar 547 în 2024, reflectând reformele din protecția copilului și extinderea serviciilor alternative.
Raportul mai arată că 46.3% dintre infracțiunile comise de minori sunt furturi, urmate de huliganism - 13% și infracțiuni legate de droguri - 3.9%.
Menționăm că, în 2024, rata sărăciei în R. Moldova a crescut cu 8%, comparativ cu 2019, și a constituit 33%. Potrivit datelor oficiale, aproape 34% din tinerii sub 18 ani și 43% din persoanele cu vârsta de peste 60 de ani trăiesc în sărăcie absolută.
CITIȚI ȘI:
- Studiu: Fiecare al treilea copil din R. Moldova trăiește în sărăcie. Expert: „Au nevoie de ajutor azi”
- UNICEF: Cel puțin unul din patru copii cu vârste sub cinci ani trăiește în „sărăcie alimentară severă”
- Fiecare al treilea copil din Republica Moldova trăiește în sărăcie. Cei mai afectați – copiii de la țară