Externe

Friedrich Merz: SUA au primit propuneri de cedări teritoriale ale Ucrainei pentru un acord de pace

Propunerea de cedări teritoriale ale Ucrainei pentru un acord de pace a fost transmisă președintelui Donald Trump, anunță cancelarul german. Potrivit lui Friedrich Merz, aceasta a avut loc după o convorbire telefonică pe care el și alți lideri europeni au avut-o cu președintele SUA pe 10 decembrie.

„În mare parte, este vorba despre ce cedări teritoriale ar fi dispusă să accepte Ucraina”, a declarat Merz într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, transmite DW.

Cancelarul german a subliniat că răspunsul final la această întrebare poate fi oferit doar de președintele Ucrainei și de poporul ucrainean, și că „ar fi o greșeală să forțăm președintele Ucrainei să accepte o pace pe care poporul său, după patru ani de suferință și pierderi de vieți omenești, nu o va accepta”. În plus, Merz a descris convorbirea cu Trump drept constructivă, dar a menționat că „Europa nu va permite nimănui să o divizeze”.

Noi negocieri cu reprezentanții SUA sunt planificate pentru acest weekend, iar o întâlnire internațională pe tema Ucrainei „ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare”, a mai spus Friedrich Merz.

Anterior, Trump și-a exprimat nerăbdarea față de Ucraina, precum și față de principalii săi aliați europeni - Germania, Franța și Marea Britanie. „Am discutat despre Ucraina în termeni destul de duri”, a caracterizat președintele SUA convorbirea sa telefonică cu Friedrich Merz, președintele Franței Emmanuel Macron și premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Ce anume înțelege prin „termeni duri”, Trump nu a precizat, notează DW.

CITEȘTE ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult