Externe

Rutte: „Noi suntem următoarea țintă a Rusiei. Timpul de a acționa este acum”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat că Rusia ar putea declanșa un război împotriva țărilor alianței, un conflict care „ar putea fi ca amploare la fel ca războiul prin care au trecut bunicii și străbunicii noștri”, transmite Reuters citată de Meduza Live.

Rutte a făcut declarațiile în timpul unui discurs la Berlin.

„Noi suntem următoarea țintă a Rusiei. Mi-e teamă că prea mulți s-au relaxat în tăcere. Prea mulți nu simt cât de urgentă este situația. Și prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este. Timpul de a acționa este acum. Conflictul este la ușa noastră. Rusia a readus războiul în Europa. Și trebuie să fim pregătiți”, a declarat secretarul general al NATO.

Rutte i-a îndemnat pe aliații blocului să mărească rapid cheltuielile de apărare și capacitatea de producție militară, pentru a preveni un conflict. Potrivit lui, Rusia ar putea fi pregătită să recurgă la forță împotriva NATO în următorii cinci ani.

Vorbind despre președintele Rusiei, șeful NATO a spus că a discutat de multe ori cu Vladimir Putin pe vremea când era premier al Țărilor de Jos.

„De mult timp am încetat să mai ghicesc ce are în minte și mă uit doar la fapte. Faptul este că aveți un dictator dispus să sacrifice 1,1 milioane dintre cetățenii săi… Dacă aveți un dictator gata să facă așa ceva din cauza unei idei nebune despre un fel de scop istoric… atunci trebuie să fiți foarte prudenți, iar noi trebuie să fim pregătiți”, a menționat Mark Rutte.

Șeful NATO a adăugat: „Dacă vă place limba germană și nu vreți să vorbiți rusește, asta este extrem de important - este o condiție necesară, pentru că altfel acel om nu se va opri în Ucraina”.

CITEȘTE ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult