Caravana Salvatorilor și Pompierilor revine de Crăciun: autospeciale împodobite cu luminițe și acțiuni caritabile

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, va lansa în seara de Ajun „Caravana Salvatorilor și Pompierilor – ediția 2025”, un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, care își propune să aducă bucurie, lumină și spiritul Crăciunului mai aproape de cetățeni, printr-un traseu festiv pe străzile capitalei și acțiuni de caritate desfășurate în instituții sociale și medicale.

Evenimentul de lansare este programat pentru seara de 24 decembrie 2025, la ora 17:30, și va avea loc în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în cadrul acțiunii, mai multe autospeciale ale pompierilor și salvatorilor, decorate în straie de sărbătoare, vor parcurge străzile municipiului Chișinău, oferind locuitorilor o atmosferă de poveste.
Deplasarea inițială a coloanei va începe pe itinerarul strada Calea Ieșilor - bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 75, către locul evenimentului de lansare, după care caravana își va continua traseul pe străzile capitalei.
Totodată, pompierii și salvatorii, cu sprijinul mai multor parteneri, vor desfășura acțiuni caritabile în instituții medicale și centre de plasament.
Reprezentanții IGSU îndeamnă toți cetățenii să participe la eveniment și să se bucure de atmosfera festivă.
„Invităm toți cetățenii, de la mic la mare, să ni se alăture pentru a trăi împreună magia sărbătorilor de iarnă și a ne bucura de colinde live, muzică și o atmosferă feerică”, se menționează în mesajul oficial.
IGSU subliniază că scopul caravanei este de a promova solidaritatea și spiritul de dăruire, amintind că „adevărata magie a Crăciunului începe atunci când alegem să dăruim, prin gesturi simple, dar făcute din inimă”.
CITIȚI ȘI:
Lumina sărbătorilor a ajuns la Președinție: program special pentru vizitatori
„Crăciunul ne unește” - acțiune caritabilă cu elevi din școli profesionale și speciale
Cadouri de Craciun artizanale și produse tradiționale, la Gift Expo-2025
„Hai Acasă de Crăciun” 2025: Peste 40 de spectacole în toată țara, anunțate de Ministerul Culturii