Externe

Cheltuielile Rusiei pentru război depășesc bugetele anuale a 62 de regiuni rusești

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Pentru al doilea an consecutiv, cheltuielile săptămânale ale Rusiei pentru războiul din Ucraina depășesc bugetele anuale ale majorității regiunilor rusești, arată calculele realizate de The Moscow Times. Cheltuielile militare ale Rusiei în 2026 vor ajunge la 12.9 trilioane de ruble – aproape 30% din bugetul întregii țării.

Cheltuielile pentru război sunt de trei ori mai mari decât cele pentru dezvoltarea economiei și de patru ori mai mari decât cheltuielile cumulate pentru educație și sănătate.

Pentru analiză, au fost utilizate datele privind bugetele entităților federale pentru anii 2022–2026, aprobate de autoritățile locale, care au fost comparate cu cheltuielile din categoria „Apărare națională” a bugetului Federației Ruse, dominată de costurile războiului din Ucraina. În calcule nu au fost incluse bugetele Crimeii anexate și ale regiunilor ucrainene ocupate.

În 2022, cheltuielile pentru „Apărare națională” au constituit 3.51 trilioane de ruble, echivalentul a 67.5 miliarde de ruble pe săptămână. Un an mai târziu, au crescut la 4.98 trilioane de ruble, adică 95.8 miliarde de ruble pe săptămână. Această sumă a depășit bugetele anuale a 37 de regiuni rusești.

În 2024, autoritățile ruse au majorat de peste două ori cheltuielile pentru „Apărare națională”, – până la 10.7 trilioane de ruble, echivalentul a 205.8 miliarde de ruble pe săptămână. În acel an, 60 de regiuni ale Rusiei au cheltuit anual mai puțin decât această sumă.

În 2025, cheltuielile militare au atins un nivel record de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina – aproape 13.5 trilioane de ruble, adică 259.4 miliarde de ruble pe săptămână. Aceasta a depășit bugetele a 62 de subiecte ale Federației Ruse.

În cele din urmă, în 2026 pentru „Apărare națională” sunt prevăzute cheltuieli de 12.9 trilioane de ruble, ceea ce constituie 29.3% din totalul cheltuielilor bugetare, echivalentul a 248.6 miliarde de ruble pe săptămână sau al cheltuielilor anuale a 62 de regiuni rusești.

Dintre acestea, 27 de regiuni cheltuiesc într-un an mai puțin decât costurile a trei zile de lupte. În mare parte, este vorba despre regiuni mai sărace din Rusia Centrală și Nord-Vest (Ivanovo, Tambov, Kostroma, Oriol, Pskov, Smolensk), precum și republici naționale (Mordovia, Mari El, Tuva, Hakasie, Altai), inclusiv din Caucazul de Nord (Kabardino-Balkaria, Karaciai-Cerkessia, Osetia de Nord-Alania, Ingușetia).

În alte trei subiecte ale Federației Ruse, bugetele anuale sunt mai mici decât suma cheltuită de autoritățile ruse pentru război într-o singură zi: Kalmykia (34.9 miliarde de ruble), Districtul Autonom Neneț (33.8 miliarde) și Regiunea Autonomă Evreiască (27.1 miliarde).

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult