Polița medicală pentru avocați, majorată la 12.636 de lei: Uniunea Avocaților acuză risc pentru statul de drept

Majorarea bruscă a primei de asigurare medicală obligatorie pentru avocați, de la 5.054 la 12.636 de lei în 2026, riscă să provoace abandonarea profesiei și să afecteze accesul cetățenilor la servicii juridice, care s-ar putea scumpi cu 25%, avertizează Uniunea Avocaților din Moldova. Decizia a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la sfârșitul lunii decembrie 2025, în contextul votării legislației bugetare pentru anul curent.
Reprezentanții avocaților contestă însă atât majorarea, cât și modul în care aceasta a fost adoptată. Președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, susține că majorarea a fost decisă fără o consultare reală cu reprezentanții profesiei, deși anterior fusese discutată o creștere mult mai modestă, de câteva sute de lei, iar decizia finală a fost luată fără o consultare suplimentară.
El susține că o majorare de peste 150% a unei plăți obligatorii „este ilegală” și riscă să ducă la abandonarea masivă a profesiei, în condițiile în care aproximativ jumătate dintre avocați au venituri sub salariul mediu pe economie.
„Statul a consultat Uniunea Avocaților despre o majorare de câteva sute de lei, însă, în decembrie, fără consultare prealabilă, polița a fost majorată de la 5.054 la 12.636 de lei. O astfel de creștere bruscă a poverii fiscale este ilegală și creează riscul abandonării masive a profesiei”, a scris Popescu pe pagina sa de Facebook.
El a atras atenția că aproximativ jumătate dintre avocați au venituri sub salariul mediu pe economie și că măsura afectează direct independența financiară a profesiei.
Avocații invocă inclusiv încălcarea Convenției Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat, care obligă statele să consulte asociațiile profesionale înainte de modificări legislative ce le afectează direct activitatea.

Argumentele privind impactul economic sunt susținute și de membri ai Consiliului Uniunii Avocaților. Avocatul Denis Terioșchin arată că, începând cu 2026, cheltuielile anuale medii ale unui avocat – care includ contribuțiile la fondurile de asigurări sociale și asigurări medicale, chiria, impozitele, costurile de funcționare ale oficiului și alte obligații profesionale – depășesc suma de 140 de mii de lei.
„În total, cheltuielile anuale medii ale unui avocat se ridică la aproximativ 141.206 lei, ceea ce reprezintă circa 11.767 de lei lunar. Raportând aceste costuri la salariul mediu pe economie, estimat la aproximativ 17.400 de lei, rezultă că spațiul real pentru majorarea onorariilor este unul limitat, fără a afecta accesul justițiabililor la servicii juridice”, a calculat avocatul Denis Terioșchin.
Acesta atrage atenția că avocații se află într-o situație diferită față de alte profesii juridice.
„Spre deosebire de notari sau executori judecătorești, tarifele avocaților sunt doar recomandate și sunt frecvent reduse de instanțe. În aceste condiții, absorbția unei asemenea majorări fiscale devine aproape imposibilă pentru mulți colegi”, a mai spus el.
Potrivit cadrului legal, inițiativele și amendamentele care privesc avocatura trebuie consultate obligatoriu cu reprezentanții profesiei, „însă acest mecanism nu a fost aplicat pe deplin”. „Dialogul instituțional și respectarea procedurilor legale sunt esențiale pentru decizii sustenabile și echitabile”, a punctat avocatul Denis Terioșchin.

În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova activează 2.188 de avocați, mulți dintre ei fiind fie la început de carieră, fie aproape de vârsta de pensionare, categorii care resimt cel mai acut presiunea noilor costuri.
Comparativ cu 171 de executori judecătorești, 301 notari și 210 administratori autorizați/lichidatori, provoacă un dezechilibru numeric ce face ca accesul la un portofoliu constant de clienți să fie dificil pentru o parte semnificativă a avocaților.
În urma unei ședințe extraordinare desfășurate la începutul lunii ianuarie, Consiliul Uniunii Avocaților a recomandat majorarea onorariilor cu aproximativ 25% pentru a face față noilor cheltuieli, dar a avertizat că această soluție nu este sustenabilă pe termen lung.
Cuantumul primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă a fost majorat până la 12.636 de lei pentru mai multe categorii de persoane neangajate care activează independent, inclusiv avocaților, notarilor, mediatorilor, executorilor judecătorești, experților judiciari, traducătorilor și administratorilor autorizați.
Potrivit parlamentarilor, prima anterioară „nu mai reflectă costul real al pachetului de servicii medicale garantate” și creează un dezechilibru între contribuțiile persoanelor asigurate individual și cele ale salariaților, care achită contribuții procentuale din venit.
Autoritățile susțin că majorarea este necesară pentru asigurarea sustenabilității financiare a sistemului medical, în contextul creșterii costurilor serviciilor, medicamentelor și dispozitivelor medicale, precum și pentru consolidarea principiului solidarității în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală.
CITIȚI ȘI:
- Uniunea Avocaților din R. Moldova își alege președintele: cine sunt cei cinci candidați înscriși în cursă
- Declarațiile Maiei Sandu despre vetting-ul avocaților provoacă reacții în breaslă
- Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”
- CSP sesizează Inspecția Procurorilor: procurorul Vasile Plevan acuză Partidul Schimbării că i-a lezat reputația