Exporturile transnistrene confirmă orientarea spre UE: 71% din totalul comerțului în 2025 a vizat piața europeană

Uniunea Europeană rămâne principala destinație pentru exporturile companiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, aflată sub controlul administrației separatiste de la Tiraspol. Anul trecut, exporturile transnistrene către piața UE au reprezentat 71% din totalul activităților comerciale, informează Biroul politici de reintegrare (BPI).
Principalele destinații au fost România, Polonia și Italia. Totodată, potrivit datelor furnizate de Serviciul Vamal, ponderea importurilor din Uniunea Europeană în totalul importurilor în regiunea transnistreană a constituit 48%.

Pe parcursul anului 2025, autoritățile naționale competente au eliberat 3.894 de certificate de origine a mărfurilor pentru agenții economici din regiunea transnistreană, dintre care 2.099 au confirmat originea preferențială a mărfurilor în comerțul cu statele membre ale UE.
„Aceste date reflectă consolidarea relațiilor comerciale cu piețele europene și aprofundarea racordării economice la regulile pieței unice”, menționează BPI.
Potrivit autorităților, eliberarea actelor permisive de model național pentru companiile transnistrene și efectuarea tranzacțiilor comerciale externe prin punctele de control monitorizate de Serviciul Vamal au avut un impact semnificativ asupra procesului de reintegrare economică a regiunii.
„Adaptarea lanțurilor logistice a favorizat o reorientare accentuată a comerțului din regiunea transnistreană către Uniunea Europeană, contribuind totodată la consolidarea conexiunilor economice dintre cele două maluri ale Nistrului și la aplicarea uniformă a standardelor și procedurilor comerciale pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, se mai arată în comunicatul Biroului politici de reintegrare.
Instituția menționează că fortificarea interacțiunii economice dintre cele două maluri ale Nistrului contribuie și la procesul de reintegrare economică a Republicii Moldova în spațiul european.

Menționăm că, în Registrul de stat al populației, la sfârșitul lunii iunie 2025, erau luați în evidență 375 de mii de persoane din regiunea transnistreană, dintre care 347 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova. Pe fondul modificării legislației, care a complicat procedura de dobândire a cetățeniei moldovenești, numărul cererilor depuse de locuitorii regiunii transnistrene a crescut semnificativ. Dacă anterior cetățenia putea fi obținută exclusiv în baza faptului nașterii pe malul stâng al Nistrului, în prezent sunt introduse condiții suplimentare.
Informațiile obținute de platforma Zona de Securitate de la Agenția Servicii Publice arată că, în perioada septembrie–decembrie 2025, peste două mii de locuitori din stânga Nistrului au depus cereri pentru obținerea cetățeniei. Prin comparație, în aceeași perioadă a anului 2024, au fost înregistrate 1.394 de cereri, ceea ce indică o creștere de aproape 50% a solicitărilor.
CITIȚI ȘI: