Reguli noi pentru instituțiile medicale: spațiile vor fi împărțite pe zone de risc epidemiologic

Spațiile din instituțiile medicale din țară vor fi împărțite pe zone de risc epidemiologic, cu reguli specifice de curățenie și dezinfecție. De asemenea, vor fi aplicate cerințe moderne de ventilație și de gestionare a deșeurilor medicale, acțiuni menite să asigure condiții mai sigure pentru pacienți și personalul sanitar. Noile reguli au fost instituite prin decizie de Guvern.
Regulamentul, aprobat în ședința din 14 ianuarie, înlocuiește un document mai vechi, din anul 2010, care, potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban, „nu mai reflectă evoluțiile din sistemul de sănătate”.
Noile standarde vor intra în vigoare la o lună după publicarea deciziei în Monitorul Oficial și vor deveni obligatorii pentru toți prestatorii de servicii medicale, atât publici, cât și privați, indiferent dacă este vorba de policlinici, spitale sau unități medicale mobile.
„Accentul este pus pe cerințe clare de amplasare, organizare și funcționare, autorizare sanitară și exploatare a edificiilor medicale, astfel încât serviciile medicale să fie prestate în condiții sigure atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a mai spus ministrul.
Regulamentul stabilește că o unitate medicală poate fi amplasată atât într-un spațiu public, cât și în incinta clădirilor locative, însă activitățile în cel de-al doilea caz sunt limitate. Astfel, în clădirile locative nu pot fi deschise clinici de psihiatrie, unități care administrează tratamente pentru dependențe sau care consultă pacienți cu boli infecțioase.
Pot fi însă deschise laboratoare, clinici stomatologice, unități de investigații diagnostice, centre de reabilitare și alte specialități cu risc redus. Condiția este să fie asigurată intrare separată pentru pacienți și personalul medical.
Pe teritoriul sau în incinta edificiilor medicale sunt interzise obiectivele cu altă destinație socială. Ca excepție, se permite vânzarea bunurilor de igienă personală, a presei și a produselor alimentare în ambalajul original al producătorului. Farmaciile, cantinele și bancomatele trebuie să fie amplasate în afara spațiilor medicale.
Unitățile medicale deschise în incinta întreprinderilor industriale, gărilor, aeroporturilor, școlilor și edificiilor sportive pot oferi asistență medicală exclusiv persoanelor care au legătură cu aceste instituții.
Spitalele trebuie să aibă curți interioare „care să contribuie la confortul psiho-emoțional al pacienților”, în special pentru secțiile de recuperare, pediatrie și psihiatrie.
De asemenea, se stabilesc reguli pentru internarea pacienților în secțiile infecțioase. Unitățile care au până la 60 de paturi trebuie să dispună de minimum două boxe de primire și examinare. Până la 100 de pacienți trebuie prevăzute trei boxe, iar dacă numărul este mai mare, se va asigura un număr de boxe corespunzător, reprezentând cel puțin 3% din totalul paturilor.
Alte condiții prevăd obligația asigurării apei potabile, a surselor de rezervă pentru apă și electricitate, condiții corespunzătoare de iluminat și dotare, precum și reguli pentru alimentația pacienților internați.
CITIȚI ȘI: