În cazul unei invazii militare americane a Groenlandei, poate Danemarca să conteze pe NATO sau UE?
Danemarca a trimis miercuri, 14 ianuarie, un întreg contingent în Groenlanda, inclusiv trupe și logistică. Premierul Suediei, Ulf Kristersson, a anunțat, la rândul său, că, la cererea Danemarcei, a fost trimis personal militar suedez. Deciziile vin după ce, în ultimele săptămâni, fostul președinte american Donald Trump a făcut în repetate rânduri aluzii la posibilitatea preluării Groenlandei, inclusiv prin folosirea forței.
Miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei au discutat acest subiect miercuri, 14 ianuarie, la Washington, cu secretarul de stat american Marco Rubio și vicepreședintele JD Vance, care a insistat să fie prezent la reuniune. Una dintre opțiunile formulate anterior de Donald Trump ar fi fost cumpărarea insulei arctice, însă Groenlanda „nu este de vânzare”, după cum au subliniat oficialii europeni. Aceasta a fost și linia transmisă de reprezentanții Danemarcei și Groenlandei la Washington.
În eventualitatea unei invazii militare americane a Groenlandei, se pune întrebarea dacă Danemarca ar putea conta pe sprijinul NATO sau al Uniunii Europene.
Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a avertizat că „dacă Statele Unite ar decide să atace o altă țară membră” a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), „totul s-ar destrăma, inclusiv NATO”.
Din punct de vedere juridic, un astfel de scenariu ar constitui o încălcare gravă a tratatelor internaționale. Articolul 1 din Tratatul NATO obligă statele membre să își rezolve disputele pe cale pașnică și să se abțină de la utilizarea forței.
În cazul unei intervenții americane în Groenlanda, primul mecanism pe care Danemarca l-ar putea mobiliza este Articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord, care prevede consultări între aliați atunci când un stat membru consideră că securitatea sa este amenințată. Acest articol nu implică însă o obligație de asistență militară. Având în vedere declarațiile Washingtonului, s-ar putea argumenta că o astfel de amenințare există deja.
Chestiunea Articolului 5, pilonul apărării colective a NATO, este însă mai complexă. Deși este adesea rezumat prin formula „toți pentru unul, unul pentru toți”, mecanismul nu este automat. Pentru activarea Articolului 5 este necesară o decizie prin consens a statelor membre. În practică, dacă NATO ar încerca să invoce Articolul 5 împotriva unuia dintre membrii săi, acel stat ar putea opune un veto. Totuși, statele membre și-ar păstra dreptul de a apăra Danemarca militar în baza Articolului 51 din Carta Națiunilor Unite, în afara cadrului NATO, dacă ar decide acest lucru.
Statele Unite sunt cel mai mare contribuitor la bugetul Alianței Atlantice și statul care cheltuiește cel mai mult pentru propria apărare. În 2025, Washingtonul a alocat 980 de miliarde de dolari pentru apărare, în timp ce Canada și statele europene au cheltuit împreună 608 miliarde de dolari.
În afara NATO, Danemarca ar putea apela la clauza de apărare reciprocă a Uniunii Europene. Articolul 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că, „în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre au obligația de a oferi ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun”.
Aplicarea acestei prevederi în cazul Groenlandei este însă disputată juridic. Groenlanda a părăsit Comunitatea Economică Europeană în 1985, în urma unui referendum, și este clasificată în prezent drept teritoriu de peste mări (PTOM) asociat cu Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, pe 8 ianuarie 2025, Comisia Europeană a oferit o interpretare favorabilă Groenlandei, anunțând că Articolul 42 „s-ar aplica Groenlandei”, deși a calificat situația drept „extrem de ipotetică” la acel moment.
Această interpretare rămâne însă discutabilă din punct de vedere juridic. Dacă Danemarca ar invoca clauza de apărare reciprocă, unele state membre ar putea argumenta că Groenlanda nu este membră a UE și ar putea refuza să acorde sprijin. În plus, Articolul 42 nu precizează în mod explicit natura asistenței, nici nu stabilește o procedură clară, fiecare stat membru având libertatea de a acționa în conformitate cu propria politică de securitate și apărare.
În concluzie, o eventuală invazie americană a Groenlandei ar putea duce la o criză majoră în NATO și ar plasa Uniunea Europeană într-un vid juridic, în care fiecare stat membru ar fi nevoit să decidă individual dacă intervine sau nu.
Totodată, Tratatul americano-danez din 1951 permite deja Statelor Unite să mențină o prezență militară în Groenlanda. Acordul, semnat în timpul Războiului Rece, autorizează SUA să „construiască, să instaleze, să întrețină și să opereze” baze militare pe insulă și să „staționeze și să găzduiască personal”. În prezent, Statele Unite păstrează o singură bază activă, Centrul Spațial Pittufik, utilizat pentru monitorizarea rachetelor care traversează Polul Nord.
Într-o declarație comună publicată marți, mai mulți lideri europeni, inclusiv Emmanuel Macron, au făcut referire la acest acord, subliniind în același timp că „Groenlanda aparține poporului său” și că „este de competența Danemarcei și Groenlandei, și numai a lor, să decidă asupra chestiunilor care privesc Danemarca și Groenlanda”.
CITIȚI ȘI:
