Proiect de reabilitare a râului Bâc: Chișinăul a lansat licitația internațională pentru procurarea de echipamente specializate

Primăria Chișinău a lansat o licitație internațională pentru reabilitarea Râului Bâc, un proiect de amploare ce vizează consolidarea malurilor, modernizarea rețelelor de drenaj și reducerea riscului de inundații în oraș, implementat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Anunțul a fost făcut de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, la ședința operativă a serviciilor Primăriei din 19 ianuarie.
„Este vorba despre lansarea unei noi licitații internaționale pentru lucrările de reabilitare a albiei râului Bâc și a râului Bâc în general. Primăria municipiului Chișinău, cu suportul partenerilor europeni, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, implementează proiectul de reabilitare a râului Bâc. Un proiect mare și proiect unic pentru Republica Moldova. Acest proiect prevede protecție împotriva inundațiilor, iar obiectivul principal de modernizare a infrastructurii este pe partea de gestionare a apelor pluviale, reducerea riscurilor de inundații în zonele urbane, amenajarea la propriu a albiei râului Bâc, conform tuturor standardelor internaționale”, a menționat Ion Ceban, la ședință.
Licitația internațională vizează procurarea unui set complet de echipamente și vehicule specializate destinate întreținerii, curățării și inspectării rețelei de drenaj urban. Printre acestea se numără vehicule pentru curățarea canalizării, utilaje pentru lucrări de intervenție, echipamente pentru diagnostic și inspecții, dispozitive de siguranță pentru spații închise, precum și unelte și accesorii specializate pentru întreținere.
„Cerințele tehnice detaliate, condițiile de livrare, termenele de execuție și serviciile asociate sunt descrise integral în documentația publicată pe platforma BERD”, a precizat primarul.
Ion Ceban a menționat că tenderul lansat pentru achiziționarea echipamentelor necesare curățării și mentenanței rețelei de drenaj „va asigura un termen lung al investiției”.
El a explicat că Primăria, prin întreprinderea municipală Regia „Exdrupo”, va putea întreține rețeaua de canalizare pluvială pe cont propriu și va putea planifica anual costurile necesare.
„Noi o facem și acum, cu participarea Regiei și a partenerilor din sectorul privat, iar de acum înainte acest lucru va deveni posibil în exclusivitate pentru autoritățile locale”, a adăugat primarul.
Menționăm că proiectul de reabilitare a râului Bâc include consolidarea malurilor și protecția împotriva inundațiilor, reabilitarea și modernizarea rețelelor de canalizare, instalarea supapelor și a structurilor de prevenire a refulării, precum și reprofilarea albiei pe o lungime de aproximativ 7.6 km. De asemenea, vor fi implementate soluții de drenaj sustenabil, prin valorificarea zonelor favorabile pentru retenția și infiltrarea apelor pluviale, iar perioada de implementare este planificată pentru următorii ani.
Amintim că, în luna septembrie 2025, Guvernul a aprobat proiectul „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor din Chișinău”, care prevede ca importul și livrarea de mărfuri, precum și serviciile destinate în acest sens, vor fi scutite de Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) și alte plăți aferente.
Scutirea de TVA pentru importul și livrarea de bunuri și servicii destinate reabilitării râului Bâc va avea un impact bugetar de aproximativ 1.6 milioane de euro, au precizat atunci reprezentanții Guvernului.
Proiectul „Reabilitarea râului Bâc și protecția împotriva inundațiilor în Chișinău”, în valoare totală de 12 milioane de euro, este finanțat printr-un împrumut de opt milioane de euro și un grant de patru milioane de euro, acorduri semnate, pe 12 iunie 2023, între Primăria Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
CITIȚI ȘI: