Maia Sandu, vizită la Muzeul masacrului de la Katyn: „Pactul Ribbentrop - Molotov a rupt destine și a lăsat răni adânci în memoria popoarelor noastre”

Consecințele pactului Ribbentrop - Molotov, care „a rupt destine, a distrus familii și a lăsat răni adânci” sunt resimțite și astăzi în Republica Moldova și Polonia. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, după ce a vizitat duminică, 25 ianuarie, Muzeul masacrului de la Katyn din Varșovia, un loc dedicat comemorării uneia dintre cele mai tragice crime ale secolului XX.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a declarat că muzeul este „un loc care te obligă să taci și să asculți istoria așa cum a fost”.
Potrivit președintei, instituția documentează masacrul de la Katyn din anul 1940, comis în regiunea Smolensk, Rusia, unde aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi au fost uciși de regimul sovietic, iar adevărul despre aceste crime a fost ascuns timp de decenii.
Șefa statului a subliniat că aceste atrocități au avut loc în contextul Pactului Ribbentrop - Molotov, ale cărui consecințe sunt resimțite și astăzi în Republica Moldova. Acesta a menționat că pactul „a rupt destine, a distrus familii și a lăsat răni adânci în memoria popoarelor noastre”, făcând referire la traumele istorice comune ale moldovenilor și polonezilor.
Totodată, Maia Sandu a evidențiat rolul esențial al memoriei istorice în consolidarea societății. În opinia sa, cunoașterea onestă a trecutului ajută cetățenii „să aleagă grâul de neghină, să deosebească adevărul de minciună și să prețuiască libertatea”.






Șefa statului a accentuat că o societate care își asumă tragediile devine mai rezilientă și mai conștientă de valorile pe care trebuie să le apere.
În același context, președinta a afirmat că Republica Moldova își propune să învețe de la Polonia cum să păstreze și să promoveze memoria colectivă, nu pentru a rămâne ancorată în trecut, ci pentru a preveni repetarea acestuia.
„Memoria este o formă de responsabilitate față de cei care au suferit și față de cei care vin după noi”, a conchis Maia Sandu.
Menționăm că președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 25 - 26 ianuarie, o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația Președintelui Karol Nawrocki. Din delegație fac parte ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și cel al Culturii, Cristian Jardan. La Varșovia, șefa statului va avea o întrevedere cu președintele polonez, cu prim-ministrul Donald Tusk, cu Mareșalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska, și cu Mareșalul Seimului Poloniei, Włodzimierz Czarzasty.
Agenda întrevederilor include cooperarea bilaterală, aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și securitatea regională.
De la Varșovia, Președinta Maia Sandu se va deplasa la Strasbourg, unde va ține marți, 27 ianuarie, un discurs în cadrul ședinței plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
La Strasbourg, șefa statului va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu Petra Bayer, președinta APCE, Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei, Marta Cartabia, președinta Comisiei de la Veneția, și Mattias Guyomar, președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului.
Totodată, pe 27 ianuarie, șefa statului va fi prezentă la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului alături de secretarul general al Consiliului Europei și de Președinta APCE.
Republica Moldova deține în prezent Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mandat exercitat în perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026.
CITIȚI ȘI: