Accident cumplit în România: șapte persoane au decedat, iar alte trei au fost transportate la spital

Șapte persoane au murit într-un accident produs pe 27 ianuarie în județul Timiș din România. Alte trei au ajuns la spital. Toate victimele sunt cetățeni greci, care se îndreptau spre Franța.
Un microbuz care venea din Grecia și se deplasa spre Franța, având la bord zece persoane, a intrat într-o depășire, pe DN6 - E70, aproape de localitatea Lugojelul, iar la încercarea de a reintra pe banda sa a acroșat o cisternă, apoi a fost proiectat pe sensul opus, unde s-a ciocnit de un TIR.
Șoferul microbuzului se numără printre morți.
Cetățenii greci care se aflau în microbuz erau suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, și se îndreptau spre Franța, pentru meciul de Europa League cu echipa Olympique Lyon, transmite Digi24.ro.
„În jurul orei 13:05, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe E70 în apropierea localității Lugojel. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple)”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Timiș.

„Accidentul, după cum cunoașteți, a implicat mai multe vehicule, unul dintre ele cisternă, care era încărcată cu alcool, dar din fericire fără scurgeri, fără probleme deosebite din acest punct de vedere, însă rezultatul, din păcate, este tragic, cu șapte decedați”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.