Social

Pană masivă de curent în R. Moldova. Ministrul Energiei: „Așteptăm o remediere a situației în maximum două ore”

Mai multe regiuni ale R. Moldova, inclusiv municipiul Chișinău, au rămas, în dimineața zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, fără energie electrică. Autoritățile anunță că pana masivă de curent a fost cauzată de avarieri grave la rețeaua electrică din Ucraina. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, dă asigurări că cetățenii afectați vor avea energie electrică „într-o oră, maximum două”, adică până la ora 14:00.

ACTUALIZARE: Premierul Alexandru Munteanu a adresat un mesaj de mulțumire pentru toți specialiștii care lucrează neîntrerupt pentru restabilirea sistemului energetic și tuturor celor implicați în gestionarea acestei situații.

„Știu că mulți s-au îngrijorat și e firesc să ne simțim așa când ne lipsesc cele mai necesare lucruri - lumină, căldură, comunicare limitată. Vă îndemn să rămânem solidari, să avem grijă de cei mai vulnerabili și să avem încredere că instituțiile lucrează pentru soluționarea rapidă a problemei. Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației. În mai multe localități alimentarea cu energie electrică a fost deja restabilită, iar lucrările continuă până la revenirea completă la parametri normali. Toate instituțiile medico-sanitare funcționează în regim de siguranță - spitalele sunt conectate la generatoare electrice”, a subliniat prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Ministrul Energiei: „Așteptăm o remediere a situației într-o oră, maximum două ore”

Echipele de la Moldelectrica lucrează pentru a remedia și a reconecta părțile din R. Moldova care au rămas fără energie electrică. Despre aceasta a menționat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a precizat că problema va fi remediată într-o oră, maximum două ore.

„Avem o situație destul de delicată în sistemul electroenergetic național. Sistemul de protecție electroenergetic din Ucraina a declanșat și noi am fost imediat influențați de acele defecțiuni, de acele întreruperi. Acum, echipele de la Moldelectrica lucrează pentru a remedia și a reconecta părțile din R. Moldova care au rămas fără energie electrică. Vă asigurăm, oamenii de la Moldelectrica își depun toate eforturile și toată energia pentru a remedia situația cât mai curând. În legătură cu acest eveniment neplăcut, cu acest incident, vă rugăm frumos să vă păstrați calmul. Echipele lucrează, așteptăm o remediere a situației într-o oră, maximum două ore, dar vom reveni cu actualizări. Avem specialiști foarte buni care știu ce au de făcut, cooperăm cu operatorul din Ucraina și cu operatorul din România, pentru a restabili alimentarea cu energie, în cât mai scurt timp”, a declarat Dorin Junghietu într-un mesaj video.

Pe străzile unde nu circulă troleibuze, vor merge autobuze

Pe străzile unde nu circulă troleibuzele, vor merge autobuze. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, într-o postare video pe Facebook. Totodată, edilul a subliniat că la spitalele municipale sunt conectate generatoarele, dar acestea au ore limită cât pot fi conectate și nu pot funcționa non-stop, iar problema nu este combustibilul.

„Rugăm cetățenii să fie atenți în trafic și la intersecțiile unde nu funcționează semafoarele. De mai bine de o oră, informațiile oficiale clare lipsesc. Acționăm în funcție de informațiile pe care le avem din surse”, a spus Ion Ceban.

Spitalele, inclusiv secțiile critice, activează fără întreruperi

În urma deconectării avariate a sistemului electroenergetic, toate instituțiile medico-sanitare din regiunile afectate sunt conectate la generatoare electrice, potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban. Activitatea spitalelor, inclusiv a secțiilor critice, se desfășoară fără întreruperi, iar pacienții beneficiază de asistență medicală în condiții de siguranță.

Și în mai multe posturi vamale de frontieră a fost întreruptă temporar alimentarea cu energie electrică. Pentru asigurarea continuității activității, au fost puse în funcțiune generatoarele electrice, a anunțat Serviciul Vamal. Totodată, la sediul central al Serviciului Vamal sunt înregistrate dificultăți tehnice, care pot influența temporar desfășurarea unor procese operaționale.

Pentru a evita blocarea traversării frontierei de stat, procedurile vamale sunt realizate temporar în regim manual pentru persoanele aflate în posturile de frontieră.

În contextul deconectării avariate a sistemului electroenergetic, călătorilor li se sugerează să manifeste înțelegere.

„Specialiștii responsabili intervin pentru remedierea situației. Vom reveni cu informații actualizate”, a menționat Serviciul Vamal.

Pană masivă de curent în R. Moldova, cauzată de avarieri grave ale rețelei electrice din Ucraina

„Din cauza problemelor grave în rețeaua electrică din Ucraina, în dimineața zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, la ora 10:42, a căzut tensiunea pe linia de 400 kV Isaccea-Vulcănești-MGRES, provocând deconectarea avariată a sistemului electroenergetic”, a informat Ministerul Energiei al R. Moldova.

Instituția a precizat că operatorul sistemului de transport a energiei electrice, Moldelectrica lucrează la remedierea situației, în unele localități tensiunea deja fiind restabilită.

„De urgență am adunat responsabilii pentru a vedea situația și pentru a fi conectate generatoarele unde este necesar. Rugăm de urgență să se autosesizeze poliția pentru a ieși în intersecții și a gestiona traficul unde nu funcționează semafoarele, iar cei de la centru să vină cu explicații privind situația. Rugăm cetățenii să fie liniștiți și calmi”, a menționat primarul Ion Ceban.

„Rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, acestea fiind în afara ariei de gestiune a operatorului sistemului de distribuție, și îi asigurăm totodată că se depun toate eforturile pentru menținerea alimentării continue cu energie electrică”, se spune în comunicatul emis de Premier Energy Distribution.

Din cauza acestor întreruperi masive ale curentului electric, semafoarele nu funcționează, fapt ce îngreuneazǎ circulația rutieră și sporește riscul producerii accidentelor, atenționează Inspectoratul General al Poliției. În acest context, polițiștii sunt prezenți în intersecțiile aglomerate, pentru a fluidiza traficul și a preveni evenimentele rutiere.

Șoferii sunt îndemnați să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor din trafic și să respecte solicitările polițiștilor. În intersecțiile unde aceștia nu vor fi prezenți - să se ghideze strict de indicatoarele rutiere și regulile de prioritate, să acorde prioritate pietonilor și vehiculelor cu regim prioritar de circulație.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dispeceratele integrate (Pompieri, Poliție și Serviciul de Asistență Medicală Urgentă) din municipiile Bălți și Cahul, activează în regim obișnuit. Alimentarea cu energie electrică este asigurată prin intermediul generatoarelor autonome. Procesele operaționale nu sunt afectate, iar activitatea echipelor de intervenție se desfășoară fără întreruperi.

Autoritățile au anunțat că vor reveni cu informații suplimentare.

Menționăm că Ucraina este aproape în totalitate fără curent electric, anunță Unian. Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Municipală din Kiev, din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică din centrele externe de alimentare, circulația trenurilor și funcționarea metroului au fost temporar suspendate.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult