Moldovenii din Italia, alertați de noua lege a cetățeniei. Ambasada: „Expirarea actelor nu duce la pierderea cetățeniei”

Ambasada Republicii Moldova în Italia semnalează, în ultimele săptămâni, o creștere a numărului de apeluri și solicitări, generate în principal de informații eronate sau interpretări greșite apărute în contextul recentelor modificări ale legislației privind cetățenia moldovenească.
Misiunea diplomatică îndeamnă cetățenii să se informeze exclusiv din surse oficiale și precizează că expirarea actelor de identitate ale cetățenilor Republicii Moldova nu duce la pierderea cetățeniei.
„Actele de identitate au rolul de a confirma cetățenia, nu o conferă și nu o anulează. Minorii care au fost documentați cel puțin o dată cu acte de identitate, chiar dacă acestea sunt expirate, nu sunt vizați de noile reglementări în partea ce ține de cetățenie”, se arată într-o postare a Ambasadei pe paginile oficiale.
Doar minorii care nu au fost documentați niciodată până la împlinirea vârstei de 18 ani urmează ca, după atingerea majoratului, să parcurgă procedurile privind cetățenia, stabilite de legislația în vigoare.
În acest context, ambasada îi îndeamnă pe conaționali să perfecteze actele de identitate pentru minori înainte de atingerea majoratului, iar pentru informații suplimentare să contacteze misiunea diplomatică din Roma sau consulatele generale din Padova și Milano.
Condițiile de acordare a cetățeniei Republicii Moldova au fost înăsprite printr-o lege care a intrat în vigoare la 24 decembrie 2025. Aceasta elimină posibilitatea depunerii cererilor prin procură sau prin intermediari, astfel încât solicitanții trebuie să se prezinte personal fie la birourile Agenției Servicii Publice din Republica Moldova, fie la consulatele din străinătate. Întreaga procedură este filmată, iar imaginile sunt arhivate.
Autoritățile au dispus și verificări mai riguroase, iar orice persoană care solicită cetățenia va trebui să demonstreze cunoașterea limbii române și a Constituției Republicii Moldova.
Persoanele aflate sub măsuri restrictive sau sancțiuni internaționale nu vor putea obține cetățenia Republicii Moldova.
CITIȚI ȘI: