Raport final Pre-Vetting: 38% din candidați promovează evaluarea. „CSM și CSP – pe deplin operaționale”

Republica Moldova face pași importanți în direcția alinierii la standardele Uniunii Europene în materie de respectare a statului de drept. Sunt concluziile Comisiei Pre-Vetting din raportul final de mandat, prezentat pe 10 februarie. Pe parcursul activității sale, începută în aprilie 2022, Comisia a examinat conformitatea a 69 de judecători și procurori, dintre care 26 au promovat evaluarea, ceea ce reprezintă 38%.
Inițial, până la sfârșitul lunii decembrie 2023, 23 de candidați la funcții din sistemul judiciar au promovat evaluarea. Ulterior, ca urmare a contestațiilor depuse, Comisia a reevaluat 22 de candidați. Doar trei dintre aceștia au fost promovați.
Comisia și-a încheiat mandatul în noiembrie 2025, după emiterea ultimei decizii a Curții Supreme de Justiție (CSJ) privind o evaluare repetată.
În raportul la final de mandat, Comisia constată că, în prezent, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) sunt alcătuite din membri noi, care au promovat evaluarea extraordinară, și sunt pe deplin operaționale, fiind astfel atins scopul principal al procesului de pre-vetting.
„Dintre cei 43 de candidați care nu au promovat evaluarea, 32 erau candidați pentru CSM (65% din cei 49 de candidați evaluați pentru funcția de membru în CSM) și 11 erau candidați pentru CSP (55% din cei 20 de candidați evaluați pentru funcția de membru în CSP)”, se menționează în raport.

Potrivit Comisiei, evaluările extraordinare au contribuit la creșterea gradului de conștientizare a judecătorilor și procurorilor cu privire la necesitatea respectării standardelor de integritate financiară și etică. În același timp, acestea au consolidat înțelegerea acestor standarde la nivelul societății.
Printre provocările identificate se numără, în principal, deficitul constant de personal și cooperarea „nu întotdeauna optimă” a unor candidați. De asemenea, Comisia evidențiază durata excesivă a examinării contestațiilor la Curtea Supremă de Justiție, de regulă, șase luni sau mai mult.
Totodată, Comisia a fost nevoită să facă față, în mod constant, campaniilor de denigrare îndreptate împotriva activității sale sau a membrilor săi.
Deși menționează că este prea devreme pentru a evalua pe deplin impactul procesului de evaluare extraordinară, Comisia subliniază că „există un sprijin politic real pentru procesele de evaluare extraordinară a candidaților pentru funcții de conducere în sistemul judiciar și pentru evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor în funcție, fapt care a fost luat în considerare de Uniunea Europeană atunci când a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată”.
Totodată, Comisia constată că bazele puse vor fi utile viitoarelor comisii de evaluare și vor contribui la progresul reformei judiciare în ansamblu.
În forma sa inițială, Comisia a fost formată din șase membri: trei naționali, numiți de Parlament, și trei propuși de partenerii de dezvoltare. Doi membri și-au încheiat mandatul în 2023 și, respectiv, în 2024. Raportul final este semnat de Herman von Hebel (președintele Comisiei), Victoria Henley (membră internațională), Nadejda Hriptievschi (membră națională) și Nona Tsotoria (membră internațională).
CITIȚI ȘI: