România lansează bursele pentru studenții din afara UE. Tinerii din Republica Moldova, printre principalii beneficiari

Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat lansarea programului anual de burse oferite de Guvernul României cetățenilor din statele non-UE pentru anul universitar 2026–2027.
Programul este derulat prin rețeaua diplomatică a României, iar finanțarea este asigurată din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Potrivit datelor făcute publice anterior, cei mai mulți studenți extra comunitari care aleg România provin din Republica Moldova și Serbia. De altfel, interesul pentru centrele universitare românești este în creștere constantă.
Reprezentanții diplomației române precizează că scopul programului este „dezvoltarea și aprofundarea pe termen lung a relațiilor bilaterale cu statele de proveniență a studenților”, precum și „promovarea mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel global”.
Înscriere online, prin platforma Study in Romania
Candidații pot aplica exclusiv online, prin intermediul platformei oficiale Study in Romania, gestionată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Procesul începe prin crearea unui cont individual, iar pe platformă sunt disponibile toate informațiile privind condițiile de eligibilitate, nivelurile de studii acoperite și documentele necesare.
Dosarele pot fi depuse în perioada 16 februarie – 31 martie 2026, iar rezultatele selecției vor fi anunțate în jurul datei de 15 iulie.
Interes tot mai mare pentru universitățile din România
România are o tradiție îndelungată în acordarea burselor pentru studenții străini. În perioada regimului comunist, majoritatea burselor erau destinate statelor arabe și africane, într-un context în care fostul lider Nicolae Ceaușescu urmărea consolidarea relațiilor politice și economice cu aceste regiuni.
În prezent, pe lângă studenții extra comunitari, universitățile românești atrag și un număr mare de tineri din Uniunea Europeană — în special din Franța, Italia, Germania, Grecia și Ungaria — interesați de programe de studii accesibile și competitive.
Potrivit unei cercetări realizate de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, între 2013 și 2024, cei mai mulți studenți din afara continentului european au venit în România din Israel, Maroc, Siria, Tunisia și Iordania. Numărul total al studenților străini a crescut semnificativ: de la aproximativ 23.000 în 2023 la 38.000 în 2024.
Creșterea reflectă atât atractivitatea sistemului universitar românesc, cât și o strategie mai amplă de consolidare a prezenței academice a României pe plan internațional.
Pentru tinerii din Republica Moldova și din alte state non-UE, programul reprezintă o oportunitate concretă de a studia într-un spațiu universitar apropiat cultural și lingvistic, dar integrat în sistemul educațional european.
CITIȚI ȘI:
- Ghid pentru elevii și studenții basarabeni din România: proiectul „GPS - Gata pentru Studenție”
- Trei studenți din R. Moldova vor primi burse din partea Familiei Regale a României: distincție pentru ambasadorul Victor Chirilă
- Universitățile din Iași își deschid porțile pentru tinerii basarabeni: Burse și cămine gratuite
- Studenții basarabeni din Iași: „Tinerii nu mai sunt spectatori, ci actori ai schimbării”
- Discuții: studenții basarabeni din România ar putea primi burse timp de doar 9 - 10 luni pe an