Tânărul din scaunul cu rotile care a învățat online la o școală profesională: „Școlile nu sunt gata să ne primească”
Accesibilitatea redusă rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru persoanele cu dizabilități. Lipsa accesului la clădiri publice constituie o problemă constantă pentru cei cu nevoi speciale, care trebuie să depindă mereu de cineva.
Această realitate este resimțită zi de zi de Stanislav Ceban, un tânăr cu nevoi speciale din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, care, însă, în ciuda dificultăților, a reușit să-și facă un rost în viață.
„Din născare sunt în scaun cu rotile. Eu, fiind foarte sociabil, m-am integrat bine în școală. A fost greu, pentru că nu sunt accesibile școlile noastre, nu sunt gata să ne primească pe noi - direct de la ușă și până la blocurile sanitare, până la praguri”, a declarat Stanislav Ceban, pentru Radio Moldova.
Ajutat întotdeauna de colegi
Pentru Stanislav, cei nouă ani de gimnaziu nu au fost doar despre studiu, ci și despre o luptă continuă cu infrastructura inaccesibilă. În absența unor rampe funcționale, băiatul a depins în totalitate de ajutorul colegilor săi.
„Colegii, permanent, nouă ani de zile în gimnaziu, m-au ridicat în mâini cu tot cu cărucior. Rampele... putem zice că erau, dar nu te puteai folosi de ele”, a rememorat el.
Deși barierele fizice l-au împiedicat să urmeze o școală profesională în capitală, Stanislav nu s-a dat bătut și a participat la ore în mod online.
„Am mers la școală profesională. Nu am putut merge fizic, deoarece eram departe de capitală și am optat la varianta online”, a afirmat Stanislav.
Astăzi, Stanislav nu mai este doar un beneficiar de ajutor social, ci un membru activ al comunității. El lucrează de acasă în domeniul reparațiilor electronice și a făcut pasul spre viitor - modelarea și printarea 3D.
„Motivația că fac ceea ce îmi place și văd că se rezolvă probleme cât de cât, ne motivează și mai tare să fim de folos comunității. Iar greutățile ne fac mai puternici. (...) Acum, muncesc în domeniul reparațiilor electronice și a telefoanelor. Mai nou, am intrat în domeniu de creare, printare 3D și modelare. Lucrez de acasă, oamenii deja știu, am clienți permanent”, ne-a mai spus tânărul.
Stanislav, inspirația părinților
În opinia lui Stanislav, în ultimii ani se observă o schimbare vizibilă în modul în care societatea privește persoanele cu dizabilități. Dacă în trecut simpla prezență pe stradă atrăgea priviri insistente, astăzi acestea sunt percepute mai degrabă firesc, ca parte a normalității.
„Societatea a devenit mai deschisă și mai înțelegătoare față de persoanele cu dizabilități în ultimii ani. Dacă înainte oamenii se uitau insistent pe drum, acum te privesc ca pe oricare alt om. Privirile rămân, dar eu răspund simplu: zâmbesc”, a punctat Stanislav.
Pentru el, cea mai importantă dorință este să fie independent, în ciuda barierelor de infrastructură care persistă.
„Nu avem acces în clădiri, nu avem acces la poște, la magazin, la spital. Asta este prima și cea mai mare problemă. Cea mai mare dorință este asta - de a fi independent 100%”, a punctat Stanislav Ceban.
Tatăl lui Stanislav a adăugat, la postul național de radio, că, în ciuda dificultăților, inclusiv financiare, familia se mobilizează zi de zi pentru a-l susține pe Stanislav.
„Credeam că nu mai putem, dar datorită lui Dumnezeu și a fiului nostru, Stanislav, am primit multă energie. El este copilul nostru și pentru noi este o adevărată inspirație. Beneficiem de o pensie de 2.000 de lei pe lună, dar tratamentul pentru o lună costă 4.000 de lei. Cu toate acestea, vom fi alături de fiul nostru la bine și la greu. Noi, părinții, nu îl lăsăm niciodată singur și ne mândrim cu felul în care gândește, cum se descurcă și cum reușește să își depășească fiecare provocare”, a declarat bărbatul.
Persoanele cu dizabilități reprezintă aproximativ șapte la sută din întreaga populație a Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că, în prezent, în jur de 160 de mii de cetățeni se confruntă cu diferite forme de dizabilitate și necesită sprijin și adaptări speciale pentru a-și desfășura activitățile cotidiene.
Autor: Nicoleta Țarălungă, stagiară
CITIȚI ȘI:
