Cultură

Tinere condeie, voci puternice: Tineri autori premiați pentru volumele de debut

Spiritul creator al tinerei generații de condeieri a fost celebrat la Gala Premiilor pentru Debut în Literatură, organizată de Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Concursul își propune să încurajeze și să promoveze talentele în devenire și să le ofere cititorilor bucuria de a descoperi noi voci literare.

Premiul pentru poezie i-a revenit Feliciei Green, pentru volumul de debut „Așa nu se mai poate”. Tânăra autoare a declarat că volumul său este „poezie contemporană” și vorbește despre situații-limită trăite sau observate în diferite sfere ale vieții.

„Este poezie contemporană și este despre «Așa nu se mai poate» în raport cu mai multe sfere ale vieții, respectiv, am avea situații-limită prin care am trecut eu sau le-am observat în societate. Acest premiu chiar îmi dă un soi de curaj ca să scriu mai departe și să public, să merg înainte”, a spus Felicia Green.

Premiul pentru proză a fost oferit lui Alexandru Colotenco pentru romanul „Scrisori fără adresă”. Autorul a explicat că titlul simbolizează singurătatea persoanei, iar cartea este adresată generației Z.

„«Scrisorile fără adresă» sunt adresate generației Z, acelor aborigeni digitali, care sunt dependenți și de tehnologii și de substanțe active și, nu în ultimul rând, este un roman de dragoste”, a menționat Alexandru Colotenco.

Pe lângă premiile pentru poezie și proză, au fost oferite și distincții speciale, dar și mențiuni. Cărțile înscrise în concurs au fost evaluate de un juriu exigent.

Membră a juriului, Maria Pilchin a precizat că selecția s-a bazat în primul rând pe calitatea scriiturii și pe actualitatea temelor abordate de tinerii autori.

„Accentele au căzut, în primul rând, pe calitatea scriiturii, pe actualitatea pe care o aduc acești tineri în literatură. Aceleași crize umane și asta, într-un fel, confirmă că literatura nu se scrie din fericire, literatura este despre căutarea umană, despre căutări, despre identitate”, a subliniat Maria Pilchin.

Directoarea bibliotecii, Mariana Harjevschi, a declarat că prin acest concurs se dorește promovarea nonconformismului și ambiției tinerilor scriitori.

„Ne dorim prin acest concurs să promovăm ideea nonconformismului tinerilor, să fie ambițioși și să scrie, să publice, în mod special, și, bineînțeles, îi apropie de viitorii cititori, deci este o frumoasă conexiune”, a afirmat Mariana Harjevschi.

Gala a adus în discuție și o problemă semnalată de scriitorul Dumitru Crudu, membru al juriului, care a remarcat scăderea numărului de participanți la concurs.

„Acest concurs chiar asta arată an de an, că numărul concurenților e mic, scade și asta ne îngrijorează. Foarte puțini tineri își doresc să devină scriitori. Literatura după ’90 a devenit o cenușăreasă. În ultimul timp, ceva parcă se schimbă, mai sunt traduși scriitori de la noi în străinătate, mai iau premii”, a spus Dumitru Crudu.

Concursul a ajuns la cea de-a șasea ediție. Gala Premiilor este organizată tradițional de ziua nașterii patronului spiritual al bibliotecii municipale, Bogdan Petriceicu Hașdeu.

CITIȚI ȘI:

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult