Externe

Explozie la Ambasada SUA din Oslo. Poliția investighează un posibil atac

Incident grav în capitala Norvegiei. O explozie s-a produs la sediul Ambasadei Statelor Unite din oraș. Angajații americani ai misiunii diplomatice nu au comentat incidentul, dar martorii consideră că ar fi vorba de proteste în contextul evenimentelor din Orientul Mijlociu. Washingtonul a anunțat anterior măsuri stricte de securitate la ambasadele și consulatele americane din întreaga lume, în contextul manifestațiilor pro-Iran organizate în multe orașe.

Deflagrația s-a produs după miezul nopții, la intrarea în secția consulară a ambasadei. Nu au fost raportate victime sau pagube semnificative.

„Am văzut ca un strat gros de fum care acoperea toată strada. Mai târziu, un prieten mi-a spus că a ajuns în zonă cu barca, iar când a vrut să se ducă acasă, a fost oprit de poliție. Apoi am văzut un elicopter care zbura deasupra ambasadei. Nu știam ce era, dar m-am gândit că, după situația dintre SUA, Israel și Iran, ar putea fi un fel de protest, pentru că mai devreme au fost protestatari în fața ambasadei SUA”.

În zona Ambasadei nu au fost găsite alte dispozitive explozibile. Polițiștii se concentrează pe identificarea suspecților. În operațiune sunt folosite drone, elicoptere și câini dresați.

„Am verificat zona temeinic, asigurându-ne că nu există alte obiecte periculoase pentru personalul ambasadei sau pentru persoanele care locuiesc în zonă. De asemenea, căutăm autorii implicați în incident”, povestește Mikael Dellemyr, șeful echipei de investigație a poliției, Oslo.

Autoritățile nu exclud varianta unui atac.

„Lucrăm la mai multe ipoteze. Este firesc să privim acest lucru în contextul situației actuale de securitate și al faptului că acesta a fost un atac țintit asupra Ambasadei SUA. Cu toate acestea, nu ne-am limitat la această singură ipoteză”, menționează Frode Larsen, șeful unității de informații și investigații, Oslo.

Ambasada Statelor Unite este situată la aproximativ 7 kilometri de centrul orașului Oslo. Incidentul are loc pe fondul tensiunilor globale sporite în urma escaladării conflictului care implică Statele Unite, Israelul și Iranul.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult