Justiție

Braconaj: Plasă ilegală de 100 de metri, descoperită de pescari amatori la Drochia

Drochia TV
Sursa: Drochia TV

Un caz de braconaj piscicol a fost înregistrat recent pe un lac din raionul Drochia. Pescarii amatori au descoperit o plasă ilegală, întinsă pe aproximativ 100 de metri și instalată de persoane necunoscute pentru a captura cantități mari de pește. Intervenția promptă a permis scoaterea plasei și eliberarea peștilor prinși, deși o parte dintre aceștia nu au mai putut fi salvați.

„Iată, în zona limanului era pusă. Un pescar care se afla la undiță a agățat-o din întâmplare, după care ne-a sunat. Am intervenit imediat și am scos-o din apă. Era crap, se aflau aproximativ 20-30 de kilograme de pește. Cel mai rău este că oamenii știu de unde provine acest pește, cine îl prinde și, totuși, îl cumpără. Mă adresez tuturor consumatorilor: dacă nu va exista cerere, nu va exista nici braconaj”, a declarat Veaceslav Prisacari, șef la postul de salvare din Drochia.

Situația este cu atât mai gravă, cu cât primăvara este perioada de depunere a icrelor. În plus, odată cu apropierea sărbătorii creștine Floriile, când tradițional se consumă pește, se presupune că braconierii recurg la astfel de metode pentru a obține capturi rapide și în cantități mari.

Reprezentantul Asociației Pescarilor Amatori din orașul Drochia susține că astfel de cazuri nu sunt o raritate.

„Plasele ilegale și braconajul reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm. De regulă, plasele sunt instalate noaptea, în jurul orelor 04:00 - 05:00 dimineața, când majoritatea oamenilor se odihnesc. Până vine poliția, până vin martorii, este imposibil de prins persoanele și rămâne doar plasa fără nimeni”, a spus Alexandru Merciucari, președintele Asociației Pescarilor Amatori.

Lacul Comsomolist din orașul Drochia se întinde pe aproximativ 1.8 kilometri. În fiecare an, Asociația Pescarilor Amatori contribuie la popularea lacului, eliberând în apă circa o tonă de pește mic, achiziționat din surse proprii.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult