Traficul maritim prin Ormuz, reluat: Prima navă a traversat deja strâmtoarea, cu permisiunea Teheranului

Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru trecerea navelor, însă militarii americani vor rămâne în regiune pentru a monitoriza respectarea condițiilor armistițiului. Declarația a fost făcută, pe 8 aprilie, de ministrul Apărării al Statelor Unite ale Americii, Pete Hegseth, în cadrul unei conferințe de presă la Pentagon, notează The Insider.
Totodată, la scurt timp după declarație, presa de stat iraniană, citată de Reuters, a informat că prima navă a traversat deja strâmtoarea cu permisiunea Teheranului.
„S-a ajuns la un acord și acesta a fost anunțat: strâmtoarea este deschisă. Militarii noștri monitorizează procesul, militarii lor de asemenea îl monitorizează, iar navigația comercială va fi reluată”, a declarat Hegseth.
Acesta a adăugat că Teheranul trebuie să predea Washingtonului uraniul îmbogățit. În caz contrar, SUA îl vor confisca prin forță.
Prezent la aceeași conferință, generalul Dan Caine, președintele Comitetului Șefilor de Stat Major, a declarat că armata SUA „și-a îndeplinit toate obiectivele militare” în cadrul operațiunii împotriva Iranului, dar rămâne în stare de pregătire.
„Armistițiul este o pauză, iar forțele reunite sunt gata, la ordin, să reia acțiunile de luptă cu aceeași viteză și precizie ca în ultimele 38 de zile”, a spus acesta.
Potrivit lui Caine, în timpul operațiunii au fost lovite peste 13.000 de ținte, fiind distruse 80% din sistemul de apărare antiaeriană al Iranului și peste 90% din navele de luptă ale marinei iraniene.
De asemenea, în deschiderea conferinței, Hegseth a calificat rezultatele operațiunii drept „o victorie militară decisivă”. El a afirmat că forțele aeriene iraniene au fost distruse, sistemul de apărare antiaeriană eliminat, iar industria de rachete „practic devastată”.
Potrivit acestuia, în noaptea de marți au fost efectuate 800 de lovituri, care au distrus baza industrială iraniană: fabrici de producere a rachetelor, lansatoarelor și dronelor au fost „rase de pe fața pământului”.
Hegseth a mai spus că SUA au utilizat mai puțin de 10% din potențialul lor militar.
Sursa citată notează că și companiile de transport maritim au declarat anterior că au nevoie de garanții suplimentare de securitate înainte de reluarea navigației prin Strâmtoarea Ormuz. Transportatorul de containere Maersk a precizat că orice decizie privind tranzitul prin strâmtoare va fi luată pe baza unei „evaluări continue a riscurilor și a monitorizării situației”.
În ajun, Donald Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni cu Iranul, în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz. Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a confirmat acordul.
Expertul Ruslan Suleimanov a explicat pentru The Insider că nu există deocamdată înțelegeri privind condițiile concrete: toate cerințele părților urmează să fie discutate la negocierile din 10 aprilie, la Islamabad.
CITIȚI ȘI: