Politic

Bogdan Aurescu: Republica Moldova ar putea primi 750 de mii de dolari din fondurile NATO pentru consolidarea sistemului de apărare al țării

NATO trebuie să susțină, pe lângă Ucraina, și ceilalți parteneri vulnerabili din regiune, inclusiv Republica Moldova, care este ținta acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei. Declarația a fost făcută de ministrul român de externe Bogdan Aurescu, care se află la reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles. Aurescu a mai anunțat că țara noastră ar putea primi 750 de mii de dolari din fondurile NATO pentru consolidarea sistemului de apărare al țării.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„În centru discuției a fost și situația din Republica Moldova. Este nevoie de suport pentru guvernarea de la Chișinău pentru implementarea reformelor europene începute de guvernare. Trebuie să sprijinim în continuare pentru a se integra în Uniunea Europeană. Împreună trebuie să susținem și ceilalți parteneri vulnerabili din regiune, de exemplu Republica Moldova, care este ținta unor acțiuni destabilizatoare ale Rusiei”, a declarat șeful diplomației de la București.

Bogdan Aurescu a reamintit că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut luni o vizită la București, prilej cu care a discutat cu cancelarul german Olaf Scholz și cu președintele român Klaus Iohannis „despre cum să facem Republica Moldova mai rezilientă și mai sigură”.

„România se va angaja și va anunța despre faptul că vom contribui în continuare la programele de dezvoltare a capacităților de apărare ale Alianței - 800.000 de dolari pentru Ucraina și 750.000 de dolari pentru Republica Moldova pentru a le ameliora capacităților de apărare”, a menționat ministrul român al afacerilor externe.

Amintim că, în luna februarie, secretarul general Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunțat că Alianța Nord-Atlantică oferă Republicii Moldova un pachet de asistență non-letală. Potrivit oficialului, pachetul de asistență este un răspuns la solicitarea Chișinăului și vine să ajute Republica Moldova să facă față provocărilor războiului hibrid, dar și crizei de securitate din regiune.

Citește mai mult