VIDEO | Incendiu într-un bloc de locuințe de la Telecentru: O persoană a suferit arsuri

Un incendiu de proporții a izbucnit luni, la amiază, într-un bloc de locuințe situat pe strada Sprâncenoaia din cartierul Telecentru al capitalei. O femeie a suferit arsuri, fiind preluată de ambulanță.
Din imaginile surprinse de Moldova 1 se observă un nor dens de fum negru care iese din ferestrele unui apartament aflat la unul dintre etajele inferioare ale clădirii.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:10. La fața locului au intervenit șapte echipe de intervenție, care au stabilit că focul a cuprins un apartament cu trei odăi de la etajul trei al clădirii. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 12:37”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit instituției, proprietara apartamentului a suferit arsuri, salvatorii au reușit însă evacuarea acesteia. Victima a fost predată echipajului medical pentru îngrijirile necesare.
De asemenea, au fost evacuate și alte persoane din apartamentele învecinate, pentru a evita intoxicarea acestora cu produse de ardere.
Intervenția promptă a pompierilor a reușit să împiedice extinderea flăcărilor către alte apartamente din bloc.
Locatarii au fost luați prin surprindere de o bubuitură puternică, urmată de fumul dens care ieșea pe geamurile locuinței cuprinse de flăcări. Cei de la etajele superioare au declarat că și apartamentele lor au fost afectate de fum:
„Din păcate, s-a auzit o bubuitură, am crezut că a căzut cineva de pe acoperiș. Am ieșit să mă uit și nu am putut să ies. Problema știți care e? Au fost plângeri depuse și la supravegherea tehnică. Casa a fost dată în exploatare, nu are stingătoare”.
„Am sărit din pat, a fost o explozie. Peste cinci minute afară era întuneric, parcă ar fi noapte. Nu vedeam ce se întâmplă, lumina s-a stins, iar pe geamuri ieșea fum negru și dens. Am respirat cu ajutorul unui prosop”.
„Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Credeam că e cutremur. Abia după aceea, au început să vină mesajele pe grupul nostru. Au venit pompierii”.
„Când am auzit explozia, am reușit doar să închid geamul și cineva pe coridor a strigat să ieșim afară și am reușit să închid geamul și să ies afară. Suntem alături, puțin într-o parte, la etajul 7. Când am închis geamul, am văzut cum a zburat fereastra la 20 de metri de la casă”.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


CITIȚI ȘI: