„Verificări bancare” ce au golit buzunarele oamenilor cu peste 1.6 milioane de lei: Escrocherii de amploare, dejucate de poliție

Poliția a dejucat, în ultimele zile, două scheme de escrocherie, care au lăsat cel puțin șapte victime fără peste 1.6 milioane de lei.
În primul caz, oamenii legii au documentat activitatea unui bărbat de 46 de ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comiterea a cel puțin două escrocherii în capitală, cu un prejudiciu de peste 600 de mii de lei.
Acesta acționa în calitate de curier într-o schemă de înșelăciune telefonică, preluând bani de la victimele induse în eroare prin apeluri efectuate de persoane care se prezentau drept angajați ai băncilor, sub pretextul unor verificări financiare.
Suspectul a fost reținut în flagrant delict, iar oamenii legii au ridicat de la domiciliul său probe relevante anchetei.
Ulterior, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
În al doilea caz, polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, împreună cu ofițerii Direcției de Poliție Chișinău, au destructurat activitatea unei grupări infracționale formată din patru persoane cu vârste între 18 și 21 de ani, originare inclusiv din Ucraina și din stânga Nistrului.
Aceștia sunt suspectați că ar fi comis cel puțin cinci escrocherii în capitală, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de lei.
Și de această dată, membrii grupării aveau rol de curieri, preluând sumele de bani de la victimele care erau înșelate telefonic de complici care se prezentau drept reprezentanți ai instituțiilor bancare sau ai organelor de drept.
Cu suportul polițiștilor de patrulare, suspecții au fost reținuți, iar prejudiciul a fost recuperat integral.
Aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.
Oamenii legii nu precizează dacă cele două cazuri au aceiași autori, însă anunță că investigațiile continuă pentru a identifica toate persoanele implicate în aceste cazuri.
CITIȚI ȘI: