Poveste despre curaj și imaginație: „Mama-Păianjen”, noul volum semnat de Aura Revenco

Dincolo de aparențele înfricoșătoare se poate ascunde bunătatea, o idee explorată în cartea de povești „Mama-Păianjen”, semnată de Aura Revenco și ilustrată de Stela Damaschin-Popa. Povestea este inspirată din vacanțele petrecute de copiii autoarei la bunici. La lansarea volumului, copiii și părinții au avut ocazia să discute cu autoarea, să participe la activități interactive și să contribuie împreună la realizarea unei pânze de păianjen dintr-un kilometru de ață.

Ideea cărții a luat naștere în urmă cu opt ani și se inspiră dintr-o întâmplare trăită de copiii autoarei în curtea bunicilor, în jurul unui joc descoperit împreună cu bunicul lor, legat de păianjeni. Procesul de scriere și ilustrare a durat aproximativ un an.
„Este vorba despre o aventură a copiilor mei petrecută la țară în curtea bunicilor. O tot povesteam unuia, altuia și toată lumea era foarte mirată „wow ce aventură” sau „ce joc poți descoperi în curtea bunicilor” și atunci am zis hai s-o pun pe foaie să vadă cât mai multă lume. Am încercat să fac pe lângă descrierea acestei aventuri și informativă. Arată povestea până apar acești puișori, cum apar, cum ajung pe spatele mamei, de ce mama îi cară în spate”, povestește Aura Revenco.
„Este o carte la care țin foarte foarte mult. Îmi este tare dragă și sper că o să simțiți și voi acest lucru. Sunt culorile naturii, este verdeață, florile și mici indicii că este undeva un păianjen sau mai mulți. O să observați pânza de păianjen”, menționează Stela Damaschin-Popa, ilustratoarea cărții.

La lansare au venit zeci de copii, însoțiți de părinții lor, curioși să descopere povestea păianjenilor. Participanții s-au distrat, au primit autografe de la autoare și au contribuit la realizarea unei pânze de păianjen.
„Este important copii să citească ca să se dezvolte ca oameni, să le valorificăm niște lucruri frumoase, să-i educăm frumos, să-i creștem. Este important să știe despre totul, despre cer, despre copaci, despre insecte”.

„Am venit cu nepoții mei, cu fetele, ele citesc foarte mult și ne place, o urmărim pe Aura, ne cunoaștem de mult timp. E important să citească împreună cu părinții, împreună cu bunicii. E foarte important, eu sunt pentru și asta fac și cu fetele mele”.
„„Mama-păianjen” ne reprezintă că suntem și noi mămici și ne-a plăcut foarte mult. Vrem să promovăm cititul împreună cu copilașii noștri, să promovăm să citim povești și seara, să le dezvoltăm imaginația, să le dezvoltăm și vocabularul”.

Cartea de povești „Mama-Păianjen” poate fi găsită în mai multe librării din țară.

CITIȚI ȘI: