„Ostaticul propriei sale dictaturi”: Cum se va sfârși domnia lui Putin și de ce tot mai mulți foști aliați prezic un „colaps iminent”

Dacă va respecta constituția țării, Vladimir Putin nu va mai avea voie să fie președintele Rusiei după anul 2036. Până atunci, însă, rămân multe neclarități: Va fi dispus Putin să predea ștafeta la vârsta de 83 de ani sau va încerca să rămână lider pe viață ca țarii ruși de altădată? Pe măsură ce războiul din Ucraina provoacă tot mai multe probleme economice și sociale în Rusia, va mai avea el ocazia să facă această alegere?
Când Putin a lansat războiul în 2022, el credea că acest lucru îi va permite să rămână în istorie drept unul dintre cei mai mari lideri ai Rusiei. În realitate, invazia sa nereușită l-a adus în situația în care conduce un regim mai instabil decât a fost vreodată în cei 26 de ani în care a fost la putere, scrie The Times.
În loc să organizeze parade ale victoriei la Kiev, Putin a ajuns să fie tot mai îngrijorat de posibile lovituri de stat declanșate de membri ai elitei politice a Rusiei sau chiar tentative de asasinat cu drone, potrivit evaluării unei agenții de spionaj din Europa.
După ce ayatollahul Ali Khamenei al Iranului a fost ucis în februarie în atacurile lansate de SUA și Israel, autoritățile ruse au început să restricționeze serviciile de internet mobil la Moscova.
Decizia a venit în urma dezvăluirilor potrivit cărora Israelul a putut monitoriza deplasările lui Khamenei și a altor oficiali iranieni prin spargerea sistemului de camere de supraveghere stradală.
La Moscova, există 250.000 de camere CCTV, iar Kremlinul se teme că Putin ar putea fi monitorizat de agenții ucraineni sau de alți inamici într-un mod similar, potrivit membrilor opoziției și a presei din Rusia.
Popularitatea lui Putin în rândul rușilor a scăzut la cel mai mic nivel de la începutul războiului și până acum
Raportul european susține că Serghei Șoigu, fostul ministru al Apărării, care acum conduce Consiliul de Securitate al Rusiei, este „asociat cu riscul declanșării unei lovituri de stat, întrucât el păstrează o influență semnificativă asupra înaltului comandament militar”.
Șoigu era cândva considerat un apropiat al lui Putin și era văzut drept un potențial succesor al său. Însă, în luna martie, fostul său adjunct și asociat, Ruslan Țalikov, a fost arestat pentru corupție, ceea ce ar putea fi interpretat ca un avertisment la adresa lui Șoigu, citează Digi24.ro.
Chiar și potrivit institutelor de sondaj controlate de stat, precum Vtsiom, popularitatea lui Putin în rândul rușilor a scăzut semnificativ în ultimul timp, ajungând la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului și până acum.
Faptul că un astfel de institut, care în trecut a fost acuzat că prezintă cifre mult mai mari decât cele reale pentru a-i face pe plac lui Putin, a fost dispus să prezinte popularitatea în scădere a președintelui rus a dus la speculații privind posibilitatea ca membri ai elitei politice și de afaceri a Rusiei să îi transmită, astfel, un mesaj liderului de la Kremlin legat de pericolele sociale și economice ale restricțiilor impuse asupra internetului.
„Mă îndoiesc că Putin va putea păstra puterea încă 10 ani”, a spus Ilia Iașin, un membru al opoziției care a fost eliberat într-un schimb de prizonieri în 2024. „În al cincilea an de război și cu probleme economice tot mai mari, Kremlinul nu mai are aproape niciun morcov cu care să îi îmbuneze pe oameni. Dar cu bățul nu vei ajunge prea departe”.
„Colapsul vechiului sistem și nașterea unuia nou”
Putin și-a început cel de-al cincilea mandat de președinte în 2024 și ar urma să devină cel mai longeviv lider rus de la Ivan cel Groaznic și până în prezent, depășindu-l chiar și pe Iosif Stalin, care a fost la putere în jur de 30 de ani.
Războiul din Ucraina, însă, i-a afectat reputația de lider național infailibil. Chiar dacă nu va avea loc o lovitură de stat, mai mulți foști loialiști ai săi au început deja să îl critice.
Printre aceștia se numără Viktoria Bonia, o vedetă din Rusia care l-a acuzat recent pe Putin că ignoră problemele țării – videoclipul ei a strâns peste 30 de milioane de vizualizări.
Avocatul Ilia Remeslo, un fost susținător al autorităților de la Moscova, a fost internat cu forța într-un spital de psihiatrie din Sankt Petersburg după ce l-a criticat pe Putin spunând că este „un președinte ilegitim” și „criminal de război”.
După ce a fost eliberat, Remeslo a prezis o iminentă răsturnare de la putere. „Oamenii din administrație și din guvern îl urăsc în secret pe Putin”, a spus Remeslo într-un interviu pentru Ksenia Sobciak.
„Nu se mai pot bucura de privilegiile pe care le aveau cândva. Sunt profund convins că într-un an vom vedea schimbări radicale. Colapsul vechiului sistem și nașterea unuia nou. Va fi ceva asemănător unei lovituri de stat la palat. Ne vom trezi într-o altă țară”
După intervențiile lui Remeslo, au apărut zvonuri că aceste critici fac parte dintr-o luptă pentru putere ce se desfășoară în culise și despre care încă nu se știe cum se va încheia.
„Un transfer pașnic de putere este imposibil”
Putin ar avea și opțiunea de a alege un succesor pe care să îl ajute să preia apoi conducerea când actualul lider rus se va decide să plece de la putere.
Liderul de la Kremlin „nu exclude posibilitatea de a dori să plece. El caută succesori, se uită la diverse persoane, încearcă să își dea seama care dintre ei este potrivit pentru fiecare sarcină”, a spus Abbas Galiamov, analist politic exilat și fost redactor de discursuri al lui Putin.
Printre posibilii săi succesori se numără Alexei Diumin, fost bodyguard și consilier al lui Putin, Serghei Sobianin, primarul Moscovei, și Dmitri Patrușev, fost ministru al agriculturii și fiul lui Nikolai Patrușev, fost director al FSB și un membru de încredere din cercul de apropiați ai lui Putin.
Plecarea de la putere este riscantă pentru Putin, chiar dacă țara va fi condusă de o persoană aleasă de el, întrucât ar putea fi judecat pentru corupție și alte infracțiuni, în timp ce noul lider încearcă să își consolideze autoritatea.
„Un transfer pașnic de putere este imposibil. Putin a creat o dictatură personalistă și a devenit ostaticul ei. El va ceda puterea doar odată ce va muri din cauze naturale ori printr-o lovitură de stat și înlăturarea sa din funcție”, a spus Iașin
Nici chiar Putin nu știe, probabil, ce o să facă exact, potrivit lui Galiamov, care a fost între timp desemnat „agent străin”. „Încearcă să își păstreze toate opțiunile disponibile, astfel că, atunci când va lua o decizie, în ultimul moment, circumstanțele nu îl vor forța să facă o alegere pe care nu și-o dorește”.
„Putin este pregătit să taie beregate pentru a păstra puterea”
Moartea suspectă a lui Evgheni Prigojin, fostul lider al mercenarilor Wagner, într-un „accident” aviatic ce a avut loc la doar două luni după ce s-a răzvrătit împotriva Kremlinului, a demonstrat că Putin nu tolerează nicio formă de opoziție la adresa conducerii sale, a mai spus Galiamov.
„După uciderea lui Prigojin, toată lumea s-a speriat și a realizat că Putin este pregătit să taie beregate pentru a păstra puterea”, a spus Galiamov. „După aceea, toate discuțiile despre un succesor s-au terminat”.
În ciuda criticilor, niciun membru al elitei ruse nu ar îndrăzni să admită public că ar dori să îi ia locul lui Putin sau să ofere o viziune alternativă pentru Rusia.
„Elita rusă nu participă în politică și nici nu gândește în direcția asta pentru că sistemul a fost creat cu atenție în așa fel de Putin”, a explicat Alexandra Prokopenko, analist al Carnegie Russia Eurasia Centre, care a fost consilier al Băncii Centrale a Rusiei până la invazia din 2022.
Pentru mulți din elita rusă, care sunt sătui de războiul din Ucraina și de transformarea Rusiei într-un stat neo-totalitar, cel mai rău scenariu ar fi cel în care Putin este urmat de un politician încă și mai agresiv care va conduce o campanie de represiune politică și mai intensă, potrivit lui Galiamov.
CITIȚI ȘI: