Social

Concursul „EuroQuiz” | 41 de echipe și-au testat cunoștințele despre UE: „Interesant, emoții deosebite și dezvoltarea spiritului de echipă”

Patruzeci și una de echipe din toată țara au participat, pe 8 mai, la concursul „EuroQuiz”, având posibilitatea de a câștiga o excursie la Bruxelles. Participanții și-au verificat cunoștințele despre Uniunea Europeană, acoperind domenii precum istoria, geografia, instituțiile europene, cultura, arta, literatura, gastronomia și limbile vorbite în Europa. De asemenea, concursul a inclus întrebări legate de parcursul european al Republicii Moldova.

Echipa din raionul Ialoveni a fost reprezentată de elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din Ialoveni. Aceștia s-au pregătit intens pentru concurs, în speranța că vor ajunge la Bruxelles.

„Ne întâlneam aproape zilnic, ofeream unul altuia întrebări. Avem foarte multe cărți din care am studiat. Manual privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană și multe altele”.

„Ne dorim foarte mult să câștigăm desigur, dar important este în primul rând participarea și faptul că deja am ajuns aici. Vrem să depunem cel mai mare efort și să trăim din plin această experiență. Este foarte interesant pentru noi, sunt niște emoții deosebite și totodată ne dezvoltăm gândirea critică, spiritul de echipă și dacă o să ajungem la Bruxelles o să fie foarte bine”.

Elevii din Măgdăcești spun că s-au organizat pe tematici pentru a se pregăti mai eficient pentru concurs.

„Sincer, ne-am pregătit foarte intensiv, comparativ cu anul trecut. Este deja o tradiție, participăm deja la ediția a doua. Fiecare am avut temele la care să atragem atenția, să citim și să concluzionăm. Ca oricare echipă, avem așteptări și bineînțeles cei de acasă ne asteaptă cu premiul mare”.

„Practic deja de anul trecut noi învățăm și tot învățăm constant. De asemenea, noi ne-am împărțit rolurile și fiecare a învățat domeniul său. - Ce domeniu ai ales? - Eu am domeniul despre oportunitățile tinerilor și clusterele europene. Foarte tare îmi doresc să ajung la Bruxelles, având în vedere că nu prea am avut oportunitatea să călătoresc și cred că echipa noastră are șanse mari să ajungă acolo”.

Republica Moldova se apropie tot mai mult de Uniunea Europeană și este important ca tinerii să înțeleagă cum funcționează acest proces, spun autoritățile.

„Încercăm să creem mai multă curiozitate, mai mult interes și mai multă înțelegere despre ce este Uniunea Europeană, ce aduce Uniunea Europeană tinerilor, dar și societății noastre”, a declarat Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.

„Eu vă promit că, cu toții, într-o zi, unii mai repede, alții poate un pic mai târziu, o să avem șansa să ajungem la Bruxelles și să vedem ce se întâmplă acolo și de ce este atât de importantă Uniunea Europeană”, a declarat președinta Maia Sandu.

„Trebuie să vă spun că îmi plac quiz-urile, îmi place să le fac și îmi place să fac parte din asta. Sunt sigură că nu știu răspunsurile la toate întrebările”, a menționat șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

Numărul participanților la EuroQuiz s-a dublat față de anul trecut. Dacă în ediția precedentă au participat circa 2.500 de persoane, anul acesta în concurs s-au înscris aproximativ 5.000 de tineri.

CITIȚI ȘI:

Evelina Curca

Evelina Curca

Autor

Citește mai mult