Rezoluție împotriva „militarismului sovietic” ca instrument de divizare a societății: „Să consemnăm 9 mai ca un eveniment de reculegere”

Ziua de 9 mai trebuie să fie una „de comemorare demnă a victimelor și de unitate”, reieșind din lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial, încheiat acum 81 de ani, iar Ziua Europei rămâne „unul dintre cele mai importante simboluri ale solidarității continentului nostru”.

Astfel, cetățenii R. Moldova sunt îndemnați de mediul academic, societatea civilă și factorii de decizie să consemneze data de 9 mai ca „un eveniment comun de reculegere, compasiune și toleranță”.
„Este un moment simbolic în care putem reafirma atașamentul nostru față de valorile europene: democrația, statul de drept, libertățile individuale și prosperitatea - valori pe care ni le asumăm ca societate odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se arată în Rezoluția adoptată la Conferința științifice naționale cu participare internațională „9 mai: Comemorare, reconciliere și unitate europeană”, care a reunit la Chișinău peste 1.200 de profesori de istorie, cercetători, experți, diplomați și oficiali din Republica Moldova și din străinătate.
Documentul propune o reevaluare critică a memoriei colective, condamnând utilizarea simbolurilor militariste pentru fragmentarea societății și reafirmând parcursul european ireversibil al țării.
Moldova a suferit de pe urma „carnagiului mondial”
Participanții la conferință au subliniat dubla semnificație a zilei de 9 mai, definind-o atât ca un moment de doliu pentru milioanele de victime ale celui de-al Doilea Război Mondial, cât și ca punct de plecare pentru proiectul de pace reprezentat de Uniunea Europeană.
Rezoluția amintește că, pe 9 mai 1950, Declarația Schuman punea bazele a ceea ce astăzi este „cel mai ambițios proiect de pace, bună guvernare și bunăstare din lume, un simbol al libertății și al standardelor înalte de viață”.
„Ziua Europei nu reprezintă doar data de naștere a proiectului european, ci este o zi a bucuriei de a fi împreună și a solidarității - o sărbătoare a marii comunități din care fac parte toți cetățenii UE, precum și cei ai statelor care aspiră la integrarea europeană”, cităm din document.
În oglindă, rezoluția evocă trauma anului 1945, amintind că teritoriul actual al Republicii Moldova a fost victima unui război „total” care a provocat pierderi umane incalculabile.
„Teritoriul actual al Republicii Moldova a fost angrenat plenar în acest carnagiu mondial, suferind pierderi umane imense, de sute de mii de oameni - morți și răniți în operațiuni militare, victime ale atrocităților de război, ale bombardamentelor și ale exodului masiv al populației”.
Memoria ca armă de destabilizare
Totuși, semnificația zilei de 9 mai este manipulată în prezent pentru a servi unor interese geopolitice externe.
Rezoluția avertizează că promovarea simbolurilor sovietice nu este un act de comemorare inocent, ci un instrument de subminare a statului.
„În locul unei comemorări autentice, bazate pe conciliere și recunoașterea suferințelor umane provocate de război, unele forțe politice din interiorul și exteriorul Republicii Moldova continuă să promoveze practici și simboluri memoriale ale militarismului sovietic. În acest context, consolidarea unei memorii selective și conflictuale este un instrument deliberat de divizare, menit să alimenteze polarizarea societății, să împiedice reconcilierea istorică și să submineze procesul de construire a unei identități naționale și europene, întemeiate pe valori democratice și pluralism. Tensiunile astfel generate sunt exploatate strategic pentru a fragiliza securitatea informațională, a eroda reziliența instituțională și a submina stabilitatea politică a Republicii Moldova, în conformitate cu obiectivele geopolitice ale Federației Ruse în regiune”, conchide rezoluția adoptată pe 9 mai, la Chișinău.


Conferința științifică „9 Mai: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană” a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării, cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul, la care au participat președinta Maia Sandu și ministrul Dan Perciun, a reunit profesori de istorie și educație pentru societate din toate raioanele țării, alături de istorici, cercetători și experți din Republica Moldova și Ucraina.
Manifestarea a dat startul „Decadei valorilor general-umane”, o inițiativă educațională ce se va desfășura în toate instituțiile de învățământ din țară între 8 și 15 mai 2026. Programul cuprinde lecții tematice, dezbateri și expoziții, oferind elevilor și profesorilor un cadru de reflecție asupra memoriei istorice, păcii și destinului european al Republicii Moldova.
Mai exact, în perioada 8 - 15 mai 2026, toate instituțiile de învățământ publice și private din țară vor desfășura lecția tematică „Moldova și Europa: valori comune și drumuri de viitor”, organizată în clasele I-XII în cadrul disciplinelor Istoria românilor și universală, Educație pentru societate, Dezvoltare personală și Educație moral-spirituală.
De asemenea, elevii din clasele VIII-XII vor viziona emisiunea educațională „Republica Moldova și Europa: memorie istorică, valori comune, viitor comun”.


CITIȚI ȘI: