Externe

„Odesa a fost întotdeauna europeană”: Drapelul UE, arborat la primăria orașului, de Ziua Europei

Ziua Europei a fost marcată la Odesa, oraș din sudul Ucrainei, prin arborarea drapelului Uniunii Europene în fața primăriei. Cu acest prilej, a fost deschisă și o expoziție de artă cu tematică europeană, iar oficialii locali au reafirmat caracterul profund european al orașului.

Primarul interimar Igor Koval a declarat că, pentru Odesa, Ziua Europei nu este doar o simplă dată în calendar.

„Încă de la fondare, orașul nostru a avut și își păstrează un caracter profund european. Astăzi, resimțim mai puternic ca oricând că Europa nu este doar o construcție politică, ci o casă comună în care oamenii se susțin reciproc”, a declarat Koval.

Oficialul a mulțumit reprezentanților corpului diplomatic și orașelor înfrățite pentru ajutorul acordat în consolidarea securității energetice, sprijinul infrastructurii critice și programele umanitare, transmite presa locală.

În fața celor prezenți la eveniment au evoluat copii din ansambluri de dans, care, la fel, au transmis un mesaj de identitate europeană.

După partea oficială, în clădirea primăriei a fost deschisă expoziția „Ucraina - parte a familiei europene”.

Participanții au creat împreună o pictură simbolică, iar primele picături de vopsea au fost aplicate de veteranul războiului ruso-ucrainean Anatoli Dordukov.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult