Focuri de armă la Penitenciarul Brănești: Un fost deținut a încercat să intre cu mașina pe teritoriul instituției

Focuri de armă s-au auzit în această dimineață la Penitenciarul nr. 18-Brănești, după ce un automobil a încercat să pătrundă forțat pe teritoriul instituției. La volanul vehiculului se afla un fost deținut. Incidentul s-a produs luni, 11 mai, în jurul orei 05:30, informează Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit ANP, pentru a preveni pătrunderea neautorizată, șeful de post al Secției pază și escortă a efectuat două focuri de avertizare cu arma din dotare. În urma intervenției, mașina a fost stopată.
Conform constatărilor preliminare, șoferul prezenta semne vizibile de ebrietate. De asemenea, verificările au arătat că acesta este un fost condamnat, eliberat din detenție în urmă cu câteva luni.
Reprezentanții penitenciarului mai precizează că, în timpul reținerii, conducătorul auto ar fi încercat să fugă de la fața locului, lovind mai multe automobile ale angajaților instituției, parcate în apropiere.
Prin intermediul Serviciului unic 112, la fața locului a fost solicitat un echipaj de poliție, care urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
CITIȚI ȘI: