Corespondență Dan Alexe | Noul premier ungur Péter Magyar ar putea invita România să se alăture Grupului de la Visegrád
Noul premier al Ungariei, Péter Magyar, care și-a preluat oficial funcția pe 9 mai, a declarat că este pregătit pentru o eventuală extindere a Grupului de la Vișegrad (V4), făcând aluzie chiar la o posibilă cooptare a României.
Ungaria, care deține în prezent președinția rotativă a V4, ar putea încerca să organizeze un summit al formatului în luna iunie la Budapesta, a mai spus Peter Magyar, la care ar putea fi invitată și România, care la formarea grupului regional, acum 35 de ani, nu fusese primită.
Incompatibilitatea era totală, atunci, în 1991, când cele patru țări - Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia - au decis să creeze această alianță regională, iar orgoliul lui Ion Iliescu a suferit atunci o rară lovitură când România a fost respinsă de cei patru lideri de atunci, printre care Václav Havel.
Nu că România a pierdut mare lucru pentru că a fost respinsă acum trei decenii și jumătate. A spune că bilanțul "Grupului de la Visegrád" e dezamăgitor este puțin spus. De pildă, schimburile economice reciproce ale celor patru țări reprezintă abia 10% din economia fiecărei dintre ele. Toate patru sunt printre cei mai mari beneficiari ai fondurilor europene, însă fiecare se activează separat, fără o coordonare regională, ba chiar își fac concurență.
Un detaliu revelator e faptul că ele n-au reușit, în 35 de ani, să creeze o rețea regională de comunicații. Între Varșovia și Budapesta nu circulă, chiar și astăzi, decât un tren pe zi (și două de noapte).
Că lucrurile se pot petrece cu totul altfel a fost dovedit de structurile echivalente care sunt Beneluxul (Belgia, Olanda, Luxembourg) sau Consiliul Nordic (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia). Ba chiar, până și cele trei țări baltice cooperează între ele fără a avea măcar o structură formală.
Și țările Beneluxului și cele ale Consiliului Nordic au început prin a construi rețele de comunicare și transport rapide între ele. Țările Beneluxului aboliseră orice control la frontiere între ele încă din anii 1950. Ba chiar, Luxemburgul n-a avut niciodată o monedă proprie și înainte de euro folosea pur și simplu francul belgian. În schimb, cele patru țări ale grupului de la Visegrád folosesc fiecare o monedă diferită (doar Slovacia a trecut la euro).
Moștenirea lui Viktor Orbán
Péter Magyar pare hotărât să facă totul pentru a pune capăt moștenirii lui Viktor Orbán. A trecut vremea când Orbán, care l-a tot lăudat pe Putin și și-a clamat de câte ori a putut simpatia pentru regimurile „iliberale” (Turcia, Rusia, sau China), își irita nu doar partenerii occidentali, dar am putea spune că mai surprinzătoare era tăcerea totală a țărilor partenere din așa-numitul Grup de la Visegrád (în afară de Ungaria: Cehia, Slovacia și Polonia).
Dar Magyar pare acum hotărât să extindă grupul. Șeful guvernului de la Budapesta a menționat că un format extins ar putea cuprinde „țările nordice, poate Austria, Croația, Slovenia, România” sau țările din Balcanii de Vest, care nu fac parte din UE.
„Voi fi mai mult decât fericit”, a declarat la rândul său, la auzul acestora, premierul Poloniei Donald Tusk.
In cadrul Grupului de la Visegrád reînviat, Tusk s-a oferit să ajute Ungaria în reducerea dependenței energetice, amintind că Polonia și-a redus rapid dependența de petrolul și gazele rusești.
Anterior, puține lucruri puneau mai mult în lumină disfuncționalitățile din acest „Grup de la Visegrád” decât atitudinea față de Rusia. Acolo unde Orbán nu-și ascundea admirația pentru Putin, Polonia vedea în Putin și Rusia dușmanul absolut și încarnarea răului.
Dar în toate aceste țări, ca și în Occident, prin anumite partide de extrema dreaptă și extrema stângă anti-europene, propaganda rusă a tot căutat crearea unei pături din ce în ce mai largi de ceea ce a fost numit, cu un termen german: „ Putin-Versteher”, oameni care „îl înțeleg" pe Putin. Și, desigur, unul din semnele că avem de-a face propagandă rusească, sau cel puțin „iliberală”, este răspândirea permanentă a mesajelor negative despre Occident, prezentat ca fiind în pragul colapsului și în plină decadență.
Ungaria și Slovacia sunt, de asemenea, țările în care pericolul dezinformării rusești nu a fost până acum recunoscut la nivel oficial, în vreme ce Polonia și Cehia au început de mult să ia măsuri serioase. Ungaria în schimb a fost țara în care sub Viktor Orban guvernul nu a luat nici o măsură pentru a combate dezinformarea.
A primi în sfârșit România astăzi, 35 de ani mai târziu, e doar o reparare, pentru început simbolică. După ce o vreme nu România a mai jucat rolul oii negre, ci toate cele patru pe rând, e momentul pentru a trece la o autentică alianță regională.
